Abia am fost aleasă voluntarul lunii şi Ramona m-a pus la treabă: “Îţi las plăcerea să scrii un material pe blog,” mi-a spus şi a plecat. Prea târziu să îî pot spune că…de fapt…eu nu am talent la scris. Ce să zic? Cum să zic?O să încep simplu, scurt şi la obiect, poate aşa scap mai repede de cicălelile ei. De ce activez ca voluntar? Nu ştiu sincer…pentru că îmi place…pentru că simt că schimb ceva în jurul meu…pentru că dau o mână de ajutor, chiar şi atunci când scanez câteva documente, ce-i drept, vitale pentru organizaţie. Ştiu că e greu de înţeles voluntariatul pentru cineva din afară sau pentru cineva care nu a făcut niciodată voluntariat. Nici nu ştiu dacă pot să îi conving pe toţi cât de util este. Îmi place voluntariatul pentru că orice este răsplatit, nu bănesc, ci sentimental. Chiar şi o încercare eşuată este apreciată pentru ca data viitoare să iasă bine. În alte situaţii (cum ar fi şcoala), o încercare eşuată e „premiată” cu un 3 şi un „treci la loc!” spus printre dinţi….iar tot viitorul este distrus (exagerez, bineînţeles).
Ce simt odată cu primirea acestui titlu? Păi…sincer…nu e prima dată când sunt Voluntarul Lunii la Mare Nostrum. Am mai fost odată…în octombrie 2007, când am apărut într-una din revistele M.N. Mă simt mândră într-adevăr şi…şi puţin ruşinată…nu sunt chiar genul care să se simtă confortabil în lumina reflectoarelor. Dar, mergem înainte, pentru că asta e viaţa! Consider că am avut cele 15 minute de glorie..sau mai bine zis, 15 rânduri de glorie, asă că mă retrag..tot în glorie şi vă las să citiţi mai departe.
Aleca