Au numai 9 ani, dar au reuşit să convingă constănţenii că vârsta nu este importantă când vine vorba de mediu şi ecologie. Sunt copii simpli, cu suflet mare şi zâmbet inocent. Sfaturile pe care le impart ei sunt însă preţioase, iar întrebarea lor preferată a ajuns să fie: “Dar dumneavoastră ce faceţi cu uleiul, după ce îl folosiţi?”

Elvis şi Denisa sunt cei mai tineri voluntari din echipa Mare Nostrum. De 2 luni de zile, “militează ” cot la cot cu ceilalţi colegi, pentru schimbarea mentalităţilor şi protejarea mediului. Au început prin a fi “asistenţi” în cadrul Campaniei “Ulei Uzat”. Au învăţat repede şi au avansat în “grad”. Acum sunt voluntari cu acte în regulă şi răspândesc informaţii despre colectarea uleiului uzat: “Îmi place să vorbesc cu oamenii. Am învăţat de la cei mai mari ce trebuie sa spun. Mi se pare usor şi îmi place”, a mărturisit Elvis, cu un zâmbet ştrengar în colţul gurii.
Entuziasmul şi dorinţa implicării o caracterizează şi pe sora lui, Denisa, care a câştigat simpatia constănţenilor în numai câteva fracţiuni de secundă: “Mama ne-a învăţat că este bine să ajutăm. Iar mie îmi place să ajut”, ne-a spus Denisa, fixând cu privirea următorul constănţean pe care avea să îl informeze.
Deşi sunt fraţi, Elvis şi Denisa s-au întrecut în ceea ce priveşte numărul de persoane abordate. În plus, cei doi s-au dovedit a fi şi buni cunoscători ai caracterului uman.
Zâmbetul jucăuş din colţul gurii şi energia debordantă, specifică vârstei, i-au fermecat şi pe ceilalţi membri ai echipei Mare Nostrum: “Am fost lângă ei în momentul în care informau constănţenii despre colectarea uleiul vegetal uzat, pentru a-i ajuta de câte ori este nevoie. Tocmai pentru ca mesajul transmis să fie cel real. Sunt copii, într-adevăr, dar sunt copii care au înţeles mesajul campaniei şi care dovedesc că niciodată nu este prea devreme pentru a te implica”, a spus Andreea Ionaşcu, coordonator proiect
În felul acesta Elvis şi Denisa au devenit cei mai tineri susţinători ai mesajului campaniei “Ulei Uzat”, campanie care-şi doreşte responsabilizarea cetăţenilor cu privire la colectarea şi predarea uleiului vegetal uzat către centrele de colectare mobile.

MARCELA ROMAN