Zile tematice cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului


În perioada 31 mai–5 iunie 2011, ONG Mare Nostrum desfăşoară evenimentul “Green Week”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie). Activităţile care celebrează mediul au fost împărţite pe zile tematice.
Prima activitatea este cea destinată preşcolarilor şi constă într-un concurs de origami şi quilling cu tema naturii înconjurătoare, iar, în urma jurizării, cele mai reuşite figurine vor fi premiate. De asemenea, va avea loc o demonstraţie de origami şi quilling pentru cei prezenţi, susţinută de artişti handmade. Toate acestea vor avea loc pe 30 mai 2011, în incinta Tomis Mall Constanţa, etaj 3.
Cea de-a doua activitate este dedicată elevilor de şcoală generală, care vor fi implicaţi într-un concurs de tip treasure hunt în aer liber. Astfel, mai mulţi elevi se vor întrece în găsirea unei comori eco, urmând indiciile date. Câştigătorii vor putea păstra comoara ca şi rescompensă. Acţiunea va avea loc pe 2 iunie 2011, în incinta curţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (Delfinariu).
Liceenii vor fi antrenaţi în ateliere distractiv-educative şi dezbateri pe teme de mediu, analizând diverse probleme, ale căror rezultate se vor transforma în rezoluţii sau planuri de acţiune. Locul de desfăşurare este Liceul “Ovidius” Constanţa, în data de 4 iunie 2011. Ultima zi din “Săptămâna verde” este dedicată comunităţii când va fi organizată o tombolă pentru cei care au colectat selectiv uleiul vegetal uzat.
Activitătile din acest an îşi propun implicarea unui public cât mai variat in acţiuni de implicare şi informare a problemelor cu care se confruntă mediul înconjurător.
Avem speranţa că această ediţie va fi una de un real succes în rândul populaţiei.

Angi Iosif,
Intern PR

Advertisements

2 thoughts on “Zile tematice cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

  1. Aş fi vrut să locuiesc în Constanţa să pot participa cu elevii mei la un astfel de concurs. Elevii au lucrat în tehnica quilling 0 planşă 50-60 cm cu un cîmp înforit, cu gîze, păsări şi fluturaşi.Tot pentru această zi elevii au pictat ,,natura ,, aşa cum doresc ei să fie. Mai avem şi alte activităţi pe care le vom derula joi şi vineri. Prof. înv. primar, Cătălina DoboşLiceul Pedagogic ,, Spiru Haret,, Focşani

  2. Va multumim frumos pentru atentia acordata evenimentului nostru. Ne bucura foarte mult sa aflam ca si alti copilasi desfasoara activitati cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Apreciem foarte mult cadrele didactice pentru daruirea si implicarea de care dau dovada atunci cand vine vorba de educatia ecologica a micutilor. Cu prietenie, Echipa Mare Nostrum

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s