Dragii noştri, am dat startul, acum ceva timp, la două concursuri care vi se adresează, şi anume Concursul Internaţional de Fotografie de Mediu şi Concursul Naţional de Articole de Blog cu teme de Mediu. Am revenit pentru a vă spune care vor fi premiile şi membrii juriului. Aşadar, pentru concursul de articole de blog câştigătorul va primi un voucher de 200 de lei la un magazin de electronice şi electrocasnice. Juriul va fi format din trei membri: Mihaela Cândea – director executiv Mare Nostrum, Adrian Băncilă – jurnalist şi Marius Ovidiu Călugăru – blogger.

De asemenea, cei mai talentaţi trei fotografi de la fiecare categorie a concursului de fotografie vor primi tot vouchere la un magazin de electronice şi electrocasnice, în valoare de 150 lei, 100 lei, respectiv 50 lei. Printre cei care vor desemna fotografiile câştigătoare se numără: Cătălin Anastase (fotograf), Bebe Pitei – fotograf, Alexandru Săvulescu şi Mihaela Cândea – director executiv Mare Nostrum.

Aşadar, facem ultima strigare către toţi iubitorii de mediu. Au mai rămas 3 zile până la finalizarea concursurilor. Mai aveţi încă timp să vă înscrieţi.