Ţi s-a întâmplat şi ţie să fii refuzat la angajare pentru că nu ai experienţă profesională? Vrei să te specializezi pe un anumit domeniu de activitate? Eşti interesat de un mediu de lucru nou, construire de noi relaţii şi prietenii?

Echipa Mare Nostrum s-a gândit la tine şi îţi pune la dispoziţie 5 posturi de internship: 1 în domeniul ADMINISTRATIV, 1 în domeniul CONTABILITATE şi 3 în domeniul PR ŞI COMUNICARE.

De ce să vii la noi?

Suntem o echipă tânără şi deschisă la nou, îţi oferim un cadru plăcut de lucru şi îţi oferim mereu informaţii practice şi utile. Poţi să înveţi foarte multe lucruri în organizaţia noastră, care vor contribui la experienţa ta pentru viitoare locuri de muncă.

Cât durează?

Poţi să fii intern la noi pentru 2 luni (în perioada 1 februarie – 31 martie 2011) şi, dacă ne demonstrezi că îţi place ceea ce faci, îţi oferim posibiltatea de a prelungi internship-ul.

Programul este de 8 ore pe săptămână, cu un program stabilit de comun acord.

Ce presupune fiecare post în parte? Iată cerinţele noastre!

Posturile în domeniul PR şi comunicare prevăd următoarele responsabilităţi:

monitorizarea presei

redactare materiale pentru blogul organizaţiei

redactare şi postare mesaje pe reţele de socializare

redactare texte pentru alte materiale ale organizaţiei (invitaţii, comunicate de presă şi altele)

sarcini de tip administrativ specifice (actualizare baze de date, centralizare date, transmitere invitaţii la evenimente etc.)

Cerinţe:

cunoştinţe operare PC de nivel mediu

cunoştinţe legate de reţele de socializare (Facebook, în mod deosebit)

creativitate

seriozitate şi consecvenţă

dorinţa de a învăţa

Postul în domeniul administrativ prevede următoarele responsabilităţi:

documentare pe Internet

centralizare date

tehnoredactare documente

administrarea bibliotecii organizaţiei

actualizare baze de date

alte sarcini (comisioane poştă, trimitere faxuri, pregătire materiale pentru diverse întâlniri etc.)

Cerinţe:

cunoştinţe operare PC de nivel mediu

seriozitate şi consecvenţă

dorinţa de a învăţa

Postul în domeniul CONTABILITATE prevede următoarele responsabilităţi:

centralizare documente financiare

implicare în raportările financiare ale proiectelor

sarcini de tip administrativ (xeroxare şi scanare documente financiare, trimitere documente financiare prin poştă/ curier etc.)

Cerinţe:

cunoştinţe operare PC de nivel mediu

seriozitate şi consecvenţă

dorinţa de a învăţa

Cum aplici?

Trimite un CV şi o scrisoare de intenţie (ambele sunt obligatorii pentru procesul de selecţie) în care să ne spui pentru ce post optezi şi de ce, pe adresa event@marenostrum.ro, până pe 25 ianuarie 2012 (inclusiv), iar noi te vom chema la interviu, în perioada 26-31 ianuarie 2012.

La finalul stagiului de internship/practică, vei primi o adeverinţă care să ateste experienţa şi abilităţile dobândite în timpul celor 2 luni, un set de materiale Mare Nostrum şi o surpriză din partea echipei noastre!

Te aşteptăm în echipa noastră de specialişti!

***Stagiile de internship sunt neplătite şi se adresează persoanelor care locuiesc sau au posibilitatea de a se deplasa în oraşul Constanţa.***