aliantapentruconservareabiodiversitatii

IMG_1695

Diminuarea stocurilor de peşti prin realizarea unui pescuit intensiv, neselectiv şi distructiv se răsfrânge şi asupra populaţiilor de delfini (delfinii aflându-se în vârful piramidei trofice) prin diminuarea surselor de hrană, capturarea accidentală şi degradarea habitatelor specifice. Din aceste considerente, interacţiunea dintre cetacee şi pescării reprezintă o problemă care poate afecta într-o bună măsură conservarea populaţiilor de delfini.

IMG_4219

Anual, la litoralul românesc al Mării Negre, ca şi în alte zone ale Oceanului Planetar, sunt înregistrate capturi accidentale de delfini şi implicit mortalităţi induse de acestea, în mod deosebit la specia Phocoena phocoena, considerată ca fiind mai vulnerabilă la pescuitul practicat cu setci de calcan, sturioni şi rechin. Principala sursă de hrană pentru delfini o reprezintă peştii dar, într-o mică măsură, unii dintre ei (Tursiops truncatus şi Phocoena phocoena) consumă şi crustacee, respectiv moluşte.

compilare foto

Reducerea capturilor accidentale reprezintă un obiectiv foarte important al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Bazându-se pe cercetările…

View original post 1,257 more words