A devenit o tradiție ca, în (pen)ultima sâmbătă din luna martie, să lăsăm pământul să respire măcar pentru o oră. Este un mod de a proteja mediul în care trăim.Ora Pamantului 2013

Anul acesta, pe 23 martie, între orele 20:30-21:30, noi am stins luminile în parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski”. Voluntari, parteneri și susținători au ales să înfrunte vântul, pentru a ne fi alături la eveniment.

Împreună, am aprins aproximativ 2500 de lumânări. Am asistat bucuroşi la un show de acrobaţii cu foc, lumini şi artificii, oferit de fetele de la Sensation Mix. Ele ne-au mărturisit că susţin cu bucurie toate evenimentele ce au în vedere protecţia mediului şi, de aceea, s-au implicat activ în acest eveniment.

Bucuroşi au fost şi copiii, care s-au prezentat în număr mare la această manifestare. Singurul lor regret era acela că nu toată lumea s-a alăturat iniţiativei. Chiar şi aşa, ei s-au arătat dornici să participe şi cu alte ocazii la astfel de activităţi.

Însă nu doar cei mici au venit în număr mare, ci şi liceenii. Cei de la „Vasile Pârvan”, de exemplu, nu au venit singuri, ci cu directorul adjunct al instituţiei, doamna profesor Simona Cangea. Dumneaei ne-a spus că prezenţa celor 20 de elevi ai săi nu este una întâmplătoare, deoarece ei studiază la o clasă cu profil de protecţia mediului şi se implică de fiecare dată în activităţile ONG Mare Nostrum. Doamna profesoară ne-a mai spus că este foarte optimistă în legătură cu acestă iniţiativă de a stinge lumina, pentru a salva planeta, şi este de părere că ideea de „Ora Pământului” va creşte din ce în ce mai mult, cu fiecare an.

Ora Pământului 2013Pentru noi, cei de la Mare Nostrum, „Ora Pământului” a însemnat mai mult decât o ocazie de a proteja mediul înconjurător. A fost un mod diferit de a ne distra şi de a ne cunoaşte mai bine. Am fost surprinşi şi, totodată, bucuroşi să descoperim numărul mare de participanţi care ni s-au alăturat şi ne-au ajutat pe parcursul desfăşurării acestui eveniment. Ne dorim ca, în viitor, să avem parte de cât mai multe astfel de întâlniri.

Vă aşteptăm şi pe voi!

PS: mai multe fotografii de la eveniment găsiţi pe pagina noastră de Facebook sau direct la acest link. Vizionare plăcută!

 

Adelina Iancu şi Nicoleta Haralambie

Interne PR şi Comunicare

ONG Mare Nostrum