În primul rând, vrem să vă anunţăm cu bucurie că în cadrul organizaţiei noastre urmează un nou stagiu de internship, în perioada 15 mai – 15 august. În curând vor apărea toate informaţiile necesare, în cadrul unui anunţ oficial, aşa că vă invităm să ne urmăriţi cu atenţie şi să împrăştiaţi vestea printre cei apropiaţi şi interesaţi!

În perioada 8-15 aprilie 2013, ONG Mare Nostrum a organizat atelierul “Cultură şi mediu – noi direcţii pentru turismul sustenabil”, la care au participat persoane din 8 ţări europene: Bulgaria, Franţa, Italia, Letonia, Malta, România, Spania, Turcia.

Printre obiectivele atelierului, s-au numărat creşterea conştientizării participanţilor în ce priveşte valorile turismului sustenabil, la nivel local, regional şi European, înţelegerea importanţei culturii şi naturii în turism, precum şi valorificarea acestora şi integrarea lor în destinaţii turistice creative şi atractive. De asemenea, atelierul şi-a propus să creeze un cadru de formare şi schimb de bune practici între participanţi şi organizatori, astfel încât fiecare să poată relua în ţara sa de provenienţă elementele învăţate.

Activităţile practice au contribuit la o mai bună înţelegere a specificului ţării noastre, dar şi a zonei Dobrogea, în domeniul turismului şi protecţiei mediului, precum şi a importanţei culturii, ca element turistic. Pentru a afla mai multe informaţii despre cum au decurs lucrurile în fiecare zi, vă invităm să accesaţi  blogul nostru, unde veţi găsi articole structurate pe zilele de desfăşurare ale atelierului (Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4, Ziua 5, Ziua 6).

De asemenea, în perioada următoare, mai exact 23-24 aprilie, va avea loc Şcoala de Vară în cadrul proiectului InterTrails, la Neptun. Aceasta va consta într-un curs de instruire a ghizilor, pentru cele patru trasee din cadrul proiectului. Trainerii ce se vor ocupa de instruirea viitorilor ghizi vor fi de la „Asociaţia Ecoturism din România”. Tot atunci, va avea loc şi deschiderea oficială a traseelor pentru publicul larg.

În săptămâna 1-5 aprilie, Mare Nostrum a inclus în activităţile sale programul “Şcoala Altfel” 2013 – “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, prin care elevii și preșcolarii, împreună cu profesorii, au înlocuit clasicele ore de curs cu alte activități educative. Astfel, Mare Nostrum i-a ajutat pe cei mici, dar şi pe însoţitorii lor, să conştientizeze câteva dintre problemele mediului înconjurător şi au aflat cum pot fi ele combătute sau minimalizate. Pentru a citi mai multe informaţii despre “Şcoala Aletfel” în cadrul Mare Nostrum, daţi click aici.

Până la următorul newsletter, în care vă vom mai povesti despre ce facem noi, vă urăm să fiţi cât mai eco!