După cum am anunţat de ceva vreme, astăzi a venit un moment mult aşteptat pentru noi, ca organizaţie, dar şi pentru toţi iubitorii de natură, în general. Este vorba despre Şcoala de Vară, din cadrul proiectului INTERTRAILS, ce are loc în perioada 23-24 aprilie, la Neptun. Evenimentul cuprinde mai multe şedinţe de training şi activităţi practice, în domeniul comunicării şi interpretării naturii. Scopul acestor acţiuni este acela de a forma ghizi printre localnici sau alte persoane interesate, pentru cele patru trasee interpretative realizate în cadrul proiectului: la Allah Bair, Canaraua Fetii, Cheile Dobrogei şi Mănăstirea Casian.

Sesiunea de astăzi a fost deschisă de Mihaela Cândea, Director Executiv ONG Mare Nostrum, care a prezentat proiectul INTERTRAILS. Apoi, Carmen Bucovală, expert în cadrul proiectului, le-a spus participanţilor mai multe despre trasee şi le-a arătat principalele atracţii de pe parcursul acestora.

După ce au aflat informaţii utile despre locurile pe care urmează să le descopere şi altora, participanţii au învăţat cum să comunice cu cei pe care îi vor ghida. De aceea, au luat parte la o scurtă şedinţă de instruire în comunicare, susţinută de Alina Alexa, trainer pe comunicare, din partea Asociaţiei de Ecoturism din România. În cadrul acestui curs, participanţii au învăţat mai multe despre comunicarea interpersonală, ascultarea activă şi asertivitate.  Acest training a cuprins şi câteva activităţi practice, individuale sau pe echipe, menite să-i ajute pe participanţi să-şi însuşească mai uşor tehnicile prezentate.

Pe lângă cunoştinţele de comunicare, un bun ghid trebuie să fie un bun interpret al naturii. Despre acest aspect, ne-a dezvăluit mai multe Iulia Olariu, trainer tot din partea Asociaţiei de Ecoturism din România. Ea a adus în discuţie şi a explicat noţiunile de interpretare personală şi non-personală, pe care, la fel ca la training-ul anterior, cursanţii au putut să le exerseze în timpul unor activităţi practice, desfăşurate în echipă. De asemenea, au putut viziona câteva filmuleţe scurte, care exemplifică diverse tehnici de interpretare a naturii.

Cursanţii şi instructorii au avut ocazia să schimbe impresii şi experienţe proprii, ceea ce a adus un plus de informaţie acestor sesiuni.

În urma activităţilor de astăzi, participanţii şi-au consolidat cunoştinţele pe care le aveau deja şi au putut deprinde şi exersa abilităţile unui bun ghid. Mâine, vor avea ocazia să pună în practică toate aceste informaţii, într-o drumeţie în Canaraua Fetii, unul dintre traseele realizate în cadrul proiectului INTERTRAILS.

 

Adelina Iancu

Intern PR & Comunicare