ONG Mare Nostrum, în parteneriat cu Eco-Rom şi primăria comunei Corbu, a iniţiat o companie de promovare a colectării selective a deşeurilor. Astfel, plajele Vadu şi Corbu, aflate în apropierea oraşului Năvodari, vor fi transformate, timp de o lună, în zone verzi ale Litoralului Românesc.

Campania se desfăşoară în fiecare weekend al lunii august, timp în care, voluntarii Mare Nostrum vor cutreiera plajele Vadu şi Corbu de la un capăt la celălalt şi vor împărţi saci de diferite culori, reprezentativi pentru: hârtie şi carton – albastru; sticlă – verde; plastic şi metal – galben. Sacii ajung la turiştii de pe plajă, în special la cei care campează în aceste locuri, tocmai pentru că deşeurile pe care aceştia le produc, sunt puse laolaltă şi nu sunt selectate. Scopul acestei acţiuni este de a conştientiza turiştii de pe aceste plaje cu privire la importanţa colectării selective, ca etapă premergătoare procesuluid e reciclare a deşeurilor. Cu cât voluntarii împart mai mulţi saci şi fac campania cunoscută mai multor oameni, cu atât mai multe persoane sunt responsabilizate în colectarea selectivă a deşeurilor.

Până acum, au avut loc doar două acţiuni de împărţire a sacilor şi de informare a turiştilor, în datele de 3 şi 10 august, iar următoarele două acţiuni vor avea loc pe datele de 17 şi 24 august. În cele două zile în care s-a desfăşurat până acum campania, voluntarii Mare Nostrum au reuşit să împartă aproximativ două sute de seturi de saci. După ce au împărţit sacii,  ei au acordat premii turiştilor care s-au mobilizat şi au început deja să îi folosească în mod corespunzător. Au fost împărţite peste 200 de premii, constând în şepci, frisbee, mingii de plajă şi brăţări cu sigla Eco-Rom. Oamenii le-au primit cu plăcere şi ne-au oferit promisiunea că vor continua să colecteze selectiv deşeurile!

2013-08-11 18.34.53

Am fost foarte mulţumiţi atunci când am găsit oameni cu adevărat interesaţi şi antrenaţi de acţiunea noastră de colectare. Mulţi ne-au susţinut şi ne-au mărturisit că sunt fericiţi că există oameni care încă se mai gândesc la sănătatea mediului. Ne-au mulţumit pentru iniţiativă, iar noi le-am mulţumit pentru că sunt preocupaţi de colectarea selectivă şi le-am sugerat să continue aşa, pentru un viitor verde.

Acţiunea continuă sâmbăta aceasta, pe data de 17, şi sperăm că vom avea acelaşi succes ca şi în zilele precedente!

Andrei Trifănescu

Intern PR şi Comunicare

ONG Mare Nostrum