Conferință InterTrails la Varna

În perioada 13-15 septembrie  ne-am întâlnit cu partenerii proiectului „InterTrails” pe care îl implementăm, în cadrul unei conferințe care s-a desfășurat la Varna. La această întâlnire au participat  parteneri ai proiectului din țările riverane Mării Negre, cât și colaboratori din Ucraina, Georgia, Moldova,Turcia, Rusia și Bulgaria.

Primele două zile au fost dedicate activităților „inside”, unde fiecare partener  din proiect a expus diferite materiale, ariile protejate unde au dezvoltat trasee și rezultatele obținute.

Ultima zi a conferinței a fost dedicată vizitării unui traseu interpretativ din Bulgaria, realizat într-o arie protejată arheologică, Yaylata, un traseu foarte pitoresc de pe coasta Mării Negre. Scopul întâlnirii a fost de a conștientiza și înțelege problemele legate de zona de coastă, inclusiv activitatea umană și efectele ei pe termen lung.

Stejarul, martor tăcut al naturii

După cum bine știți, organizația noastră a conceput 4 trasee interpretative în cadrul proiectul “Interpretative Trails on the Ground: Support to the Management of Natural Protected Areas in the Black Sea Region”, pe scurt InterTrails,  finanțat de către Uniunea Europeană prin Joint Operational Programme ”Black Sea Basin 2007-2013”. Pe 20 septembrie am vizitat, împreună cu voluntarii, unul dintre aceste trasee, și anume cel de la Canaraua Fetii.

Vă invităm deci să aflaţi povestea stejarului, martorul tăcut al pădurii, şi să cunoaşteţi o zonă minunată despre care nu atât de multă lume a auzit, chiar aici aproape de noi.

La aproximativ 100 km de Constanţa, lângă oraşul Băneasa puteţi găsi o zonă care o să vă ducă cu gândul la munte şi cu siguranţă vă va face chef de o excursie prin mijlocul naturii. Aria protejată Canaraua Fetii, căci despre această zonă vorbim, este încântătoare atât prin biodiversitatea destul de variată pentru Dobrogea, cât şi prin formele de relief sculptate de timp pentru plăcerea celor ce privesc.

IMG_0761

Dar dincolo de acestea, acel element de “unic” al zonei este dat de legendele, poveştile şi întâmplările care înconjoară locul într-un aer mistic şi misterios. Traseul poate fi parcurs în aproximativ 2 ore care însă trec în zbor fără să vă daţi seama în timp ce frumuseţea locurilor vă îmbie să priviţi, când într-o parte când în cealaltă.

Legenda spune că în acest loc, românii din zonă își ascundeau fetele în grotele de la Canara, de frica turcilor. Povestea spune că turcii au descoperit până la urmă ascunzătorile și mai multe fete s-au aruncat de pe stânci, plătindu-și cu viața onoarea pe care și-au păstrat-o nepătată. De atunci, locului i se spune Canaraua Fetii. Numele a fost preluat apoi de întreaga vale. Ce nu ştiau sătenii era că la Canaraua Fetii fusese în trecut o mânăstire, din secolul IV până în al VI-lea şi din al IX-lea până în al X-lea.

Toate acestea aveau să fie descoperite mult mai târziu, în anul 1981, când un ţăran din comuna Cerchezu a chemat autorităţile şi istoricii din Constanţa să cerceteze câteva încăperi scobite în peretele de calcar cochilifer în dealurile din zonă. Ţăranul le văzuse întâmplător, pentru că o bucată de stâncă se prăbuşise şi dezvăluise locaşurile.

Arheologii au găsit atunci, la Canaraua Fetii, un întreg complex rupestru, asemănător celui de cretă de la Basarabi. O biserică de numai câţiva metri, sus, aproape de culmea stâncii, un culoar paralel cu altarul şi, la baza stâncii, urmele altei biserici, semirupestre. Istoricii au stabilit că biserica de la etaj a funcţionat între secolele IV – VI, pentru ca apoi, dimpreună cu chiliile, să fie abandonată, timp de trei sute de ani cel mai probabil din pricina conflictelor armate ce aveau loc în zonă în perioada respectivă.

Interesant este şi faptul că în biserica de jos, arheologii au mai găsit două morminte, cu oseminte în ele, cruci şi monede romane, din timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337 d. Hr.). Din bisericuță pornește un tunel subteran, lung de peste 30 de metri, care, însă, este blocat de niște bolovani. Potrivit legendelor locale, acest tunel duce până în cetatea Adamclisi şi era menit să ajute evacuarea populaţiei în secret la nevoie.

IMG_0714La începutul traseului vă va întâmpina protagonistul traseului de la “Canaraua Fetii”, stejarul brumăriu ce a atins veritabila vârstă de 100 de ani. Veţi găsi pe drum 5 panouri interactive care să vă îndrume și să vă informeze atât despre traseu în sine, cât şi despre bătrânul stejar şi celelalte vieţuitoare, despre versanţii văii şi despre Peştera Fetii şi misterele sale. Acestea au fost amplasate de organizaţia noastră şi sperăm să vă servească ca un bun ghid. Alături de alte 3 astfel de trasee, acestea fac parte din eforturile făcute în cadrul proiectului nostru, “Interpretative Trails on the Ground –  Support to the Management of Natural Protected Areas in the Black Sea Region (InterTrails)”, implementat de către ONG Mare Nostrum în parteneriat cu The Black Sea NGO Network, din Bulgaria şi alte trei organizații nonguvernamentale din Ucraina, Georgia și Moldova.

Printre coroanele bogate ale stejarilor, se ascund peste 1200 de specii de fluturaşi multicolori, fiind zona cu cea mai mare diversitate de astfel de mici vietăţi din România. Mulţi dintre aceştia îi veţi putea cunoaşte când ajungeţi într-o mică poeniţă unde razele soarelui pătrund prin coronament. Acolo, în acea mică “grădină a Soarelui” fluturii parcă dansează, se joacă fără nici o grijă şi parcă pozează pentru curioşi, cunoscând faptul că sunt admiraţi.

Nu se poate să uitaţi însă de mamiferele ce trăiesc în pădurea de la “Canaraua Fetii”: căpriorul, mistrețul, veverița, dar și renumitul cerb carpatin. Deși mai sfioase din fire, dacă te apropii încet și cu grijă poți admira unul dintre aceste exemplare magnifice în habitatul lor natural. Pe lângă toate acestea, mai puteţi întâlni țestoase, dar şi broscuţe de baltă, mai ales dacă nimeriţi o dimineaţă mai racoroasă.

Una peste alta, aveţi toate motivele să vizitaţi zona şi suntem siguri ca nu veţi regreta dacă vă hotarâţi să petreceţi o zi în mijlocul naturii din Dobrogea.

IMG_0729IMG_0869 IMG_0861IMG_0832 IMG_0749IMG_0733