Luna noiembrie a fost una destul de aglomerată pentru echipa Mare Nostrum. Am muncit cu sârguinţă, cu drag şi am avut realizări pe măsură.

Am făcut 2 monitorizări terestre, dintre care una s-a făcut cu autovehiculul de teren de tip ATV pe partea de nord a litoralului între Corbu și Periboina, dar şi 3 monitorizări acvatice în timpul cărora au fost observate 18 exemplare din specia Phocoena Phocoena și Tursiops Truncatus ponticus, împreună cu voluntari care și-au demonstrat încă o dată devotamentul faţă de protecția mediului şi dorinţa de implicare.

DelfiniÎn plus, luna aceasta am avut o intervenție rapidă la un caz de eșuare la Mangalia. Operațiunea a fost dificilă și a necesitat transportul cu un mijloc plutitor corespunzător, deoarece leșul cântărea aproape 120 de kilograme. Femela din specia Tursiops truncatus ponticus (afalin), cu o lungime de  2.11 m, nu prezenta urme de prindere în plasă sau vreo rană, motiv pentru care a fost transportată la DSV pentru efectuarea necropsiei. Din datele preliminare primite, s-a constatat o congestie a organelor interne și lipsa conținutului gastric și intestinal.

De asemeni, au avut loc 25 de instruiri la clasă pentru atragerea de noi membri în rețeaua de observatori voluntari, în urma cărora, ne-am bucurat să vedem cât de multe persoane sunt interesate de astfel de activităţi, fiind conştienţi de importanţa acestora.

În perioada 11 – 14 noiembrie ne-am deplasat la Sfântul Gheorghe şi Sulina pentru instruirea elevilor din cadrul instituţiilor de învățământ din localităţi şi anume Şcoala Gimnazială Sfântul Gheorghe şi Liceul Jean Bart din Sulina.

Tot luna aceasta am avut plăcerea de a participa la simpozionul ştiinţific internaţional „Ecologia şi protecţia ecosistemelor” de la Bacău, unde am cunoscut foarte multe persoane care şi-au împărtăşit experienţa, cunoştinţele, dar şi la comunicările științifice din Maroc, unde am participat cu o creaţie proprie, la cea dea 5-a întâlnire din cadrul ACCOBAMS (Agreement on the Conservation of Cetaceans in the Black Sea, Mediterranean Sea).

În concluzie, a fost o lună plină de reuşite şi trăgând linie, ne bucurăm foarte mult să vedem că eforturile făcute nu rămân fără un ecou puternic în rezultatele obţinute.

Să nu uităm că toate acţiunile noastre de monitorizare şi conservare a delfinilor sunt posibile datorită sprijinului financiar din partea OMV Petrom şi DB Schenker cărora le mulţumim pentru susţinere.

Nu uitaţi că ne puteţi anunţa în cazul în care vedeţi un delfin în pericol la numerele de telefon: 0800 800 078 şi 0763255731 sau prin formularul online de pe site-ul http://www.delfini.ro.

Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa şi pagina: https://www.facebook.com/delfinimn.