Sâmbătă 7 dec 2013 am sărbătorit la Maritimo, Crăciunul într-un mod mai ecologic, împreună cu voluntari, interni   Crăciun Eco 2013_1şi elevi de la 23 de instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa. Am împodobit bradul cu ornamente care mai de care mai interesante, confecţionate de elevii de la grădiniţe, şcoli şi licee.

Evenimentul, se numeşte „Think Green: Crăciunul Eco”, şi ne bucurăm să spunem că nu este prima dată când s-a organizat, având succes. Devenit deja o tradiţie pentru echipa noastră, a fost o ocazie grozavă să ne aflăm din nou în mijlocul celor care reprezintă viitorul societăţii în care trăim cu toţii.

Copiii au fost încântaţi, nu numai de atmosfera de sărbători creată de îndrumătorii lor care i-au însoţit în colaborare cu voluntarii şi echipa Mare Nostrum, ci şi de faptul că au avut ocazia de a transmite Moşului dorinţele lor pentru mediul înconjurător. O cutie specială de scrisori a fost pregătită să găzduiască gândurile și dorințele acestora şi să le păstreze în siguranţă până la venirea lui Moş Crăciun.

Crăciun Eco 2013_2Fiecare instituţie de învătământ care a luat parte la eveniment, a contribuit cu ceva la împodobirea brăduţului, primind o diplomă de participare ca recunoaştere a implicării şi a dorinţei de a ajuta mediul.

Toate ornamentele care au înfrumuseţat bradul, au fost confecţionate manual şi ecologic din materiale reciclate, iar rezultatul a fost unul uimitor. Copii au demonstrat că au multă imaginație și talent, reuşind să vină cu idei minunate de podoabe.

Pe lângă toate acestea, a fost minunat să vedem cât de conştiincioşi sunt aceştia şi cât de multe ştiu despre ce ar trebui făcut pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător.

Ne-am bucurat foarte mult să vedem că a fost destul de aglomerat la standul pregătit pentru eveniment, participând sute de copii de toate vârstele şi zeci de îndrumători, care mai de care mai implicat. Totodată este bine de ştiut faptul că, din ce în ce mai multe persoane sunt conştiente de importanţa educaţiei de mediu şi doresc să se implice activ în astfel de evenimente constructive şi educative.Brăduț ECO_Grădinița nr. 6 Constanța

Suntem la ediţia a patra a evenimentului şi este o plăcere să vedem atâta dorinţă de a contribui la astfel de evenimente şi să observăm, în acelaşi timp o tendinţă crescătoare a nivelului de informare asupra problemelor actuale de mediu la copiii cu o vârstă tot mai fragedă.

Mai trebuie menţionat faptul că copilașii alături de minunatele educatoare de la Grădinița P.P. Nr. 6 din Constanța au creat un brad de 2 m din ziare, carton și plastic.

La eveniment au mai participat și 5 elevi de la Liceul de Artă, care au făcut face painting copiilor doritori, aceștia devenind în scurt timp prinţese, eroi de poveste sau alte pesonaje amuzante, distrându-se alături de artişti şi provocând hohote de râs în rândul părinţilor, profesorilor, voluntarilor şi echipei Mare Nostrum.

Crăciun Eco 2013_3Mai trebuie spus faptul că o parte din cei care ne-au bucurat cu prezenţa la eveniment au venit de la instituţii de învăţământ din afara oraşului şi au făcut un efort mai mare pentru a ajunge aici, meritând alături de ceilalţi respectul şi admiraţia noastră.

Nu putem încheia fără a mulţumi tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment şi centrului comercial Maritimo Shopping Center pentru susţinerea de care ne-am bucurat cu toţii.

Suntem încântați să vedem că astfel de iniţiative sunt bine primite şi susţinute de cât mai multe persoane de toate vârstele, de agenţi comerciali şi presă, deoarece este nevoie de noi toţi pentru a susţine cu adevărat o cauză şi pentru a aduce o schimbare semnificativă în bine pentru mediul înconjurător şi pentru viitorul societăţii noastre.

Frățilă Bogdan Constantin

Intern PR și comunicare

Mare Nostrum