Dragii noștri, cât de curând vara ne va vizita, și o dată cu venirea ei, vom avea din ce în mai multe activități interesante pe teren.

Pentru a monitoriza mai eficient zona costieră, am încheiat mai multe parteneriate cu instituțiile care sunt direct implicate șiongmarenostrum-delfini ne pot susține în acest sens. De asemeni, am continuat coordonarea rețelei de observatori voluntari pentru supravegherea deferitelor sectoare de plajă.

Considerăm că este important ca voluntarii noștri să fie cât mai bine informați și de aceea, în această lună, am organizat 3 sesiuni de prezentări / training-uri pentru elevi și voluntari. În cadrul training-ului, aceștia au avut ocazia să cunoască proiectele pe care le desfășurăm în prezent, am discutat împreună despre voluntariat, despre delfinii din Marea Neagră si au învățat ce trebuie să facă în situația în care observă un delfin viu sau eșuat. În plus, cei prezenți, au primit instructajul necesar privind diferite tehnici de resuscitare în caz de înec, dar și de protecție pentru activitățile de teren. Aici puteți vedea câteva imagini de la activități: https://www.facebook.com/delfinimn.

Tot luna aceasta, am desfășurat 3 monitorizări terestre pe litoralul românesc și, din păcate, am observat 5 delfini eșuați. Este important să știți că ne puteți susține în continuare prin campania „Adoptă un delfin”! Suntem siguri că, împreună cu voi, vom reuși să protejăm aceste mamifere jucăușe!

Odată ce ați adoptat un delfin, veţi primi un Certificat de adopţie. Pentru persoanele fizice donaţia este de 100 lei şi este valabilă un an de zile, sau 500 lei pentru a deveni părinţi adoptivi pe viaţă. Pentru persoanele juridice, donaţia este de 500 lei pentru un an şi de 5.000 lei pentru toată viaţa.

Toate aceste donaţii vor fi utilizate de către noi pentru continuarea activităţilor de ocrotire şi salvare a delfinilor din Marea Neagră, să monitorizăm capturile accidentale, eșuările și să putem colecta datele privind apariţia delfinilor în apele litoralului românesc.

Odată ce veți primi certificatul, în calitate de “părinte adoptiv”, veţi fi informat direct printr-un newsletter lunar despre activităţile de monitorizare şi conservare a delfinilor din Marea Neagră, despre acţiunile şi evenimentele curente organizate de ONG Mare Nostrum.

Cum puteți adopta un delfin?

Pentru adopţia unui delfin, puteți să trimiteţi  un e-mail cu subiectul: „Vreau să adopt un delfin” pe adresa office@marenostrum.ro sau ne puteți vizita sediul, pe Bd.1 Decembrie, Nr.3, Bl.F17, Sc.A, Ap 3, Constanța, iar dacă timpul nu vă permite lucrul acesta, puteți dona prin virament bancar: ING Bank: RO61INGB0000999902351287, Beneficiar: ONG Mare Nostrum, Cod fiscal: 7015190, adresa de mai sus, Specificații: Donație campania “Adoptă un delfin”.

În încheiere, ținem să mulțumim pentru susținerea financiară acordată de DB Schenker, OMV Petrom și celor care au donat în cadrul Campaniei „Adoptă un delfin”, fără de care nu am fi putut continua și anul acesta activitățile ce fac parte din programul “Monitorizarea şi conservarea delfinilor din Marea Neagră”

Vă rugăm NU UITAȚI! În cazul în care vedeți vreun delfin eșuat, la mal sau pe uscat, nu ezitați să ne contactați, la numărul de telefon 0241/612 422 sau 0763/255 731 (în regim non-stop).