Dragilor, iată că a venit luna mai, un pic mai călduroasă și însorită și odată cu începerea lunii, activitățile pe care le desfășurăm s-au diversificat.

Luni, 5 mai 2014, între orele 14:00 – 17:00, la Hotel Ferdinand, Constanțaa avut loc odezbatere publică privind Legea Achizițiilor Publice Ecologice, aflată în discuții laMinisterul Mediului și SchimbărilorClimatice. La dezbatere au participat alături de noi Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Fundația Terra Mileniul III.

Cu siguranță sunteți curioși să aflați ce au mai făcut tinerii noștri câștigători ai concursului video MARLISCO (Deșeuri marine în mările Europei: conștientizare socială și co-responsabilitate)! Ei bine, elevii de la Liceul “Ovidius”, care au câștigat Premiul I, cu filmulețul ,,Little things make a big difference”, au plecat, pe 16 mai, împreună cu profesorul coordonator și un membru al echipei noastre, la Bremen, Germania, unde au avut șansa ca filmul lor să fie inclus în compilaţia finală a clipurilor premiate, din cadrul „EU Ceremony of Maritime Days”. Astfel, compilația va fi promovată în mass media și în mediul online din toate țările implicate în proiectul Marlisco.ongmarenostrum-caravana-ulei-uzat-2014

Tot luna aceasta, după cum v-am anunțat, am demarat campania Colectează și tu uleiul vegetal uzat!. Astfel, pe 16 mai 2014, am mers împreună cu voluntarele noastre Ioana Brumă, Luiza Cârjaliu și Anamaria Buiculescu în Piața Balada și Piața Griviței din Constanța. Am avut plăcerea să discutăm cu multe persoane, care nu știau despre acțiunea noastră și au reacționat pozitiv la mesajul transmis de noi. Astfel, constănțenii au putut afla despre efectele nocive ale uleiului vegetal uzat, atât asupra mediului, cât și asupra sănătății. Pe 23 mai 2014 ne vom afla în Cumpăna, iar pe 30 mai 2014 vom fi în Mangalia. Este important să știți că această campanie se va derula până în luna septembrie 2014 (inclusiv). Veniți să aflați de ce trebuie să reciclați uleiul uzat și să nu-l aruncați în mediu!

ongmarenostrum-caravana-ulei-uzat-CT2014“Colectează și tu uleiul vegetal uzat” este o campanie pe care noi o desfășurăm încă din anul 2009. Persoanele fizice care aduc la sediul organizației, de pe Bd. 1 Decembrie 1918, bl. F17, sc. A, ap. 3, Constanţa, 5 litri de ulei vegetal uzat, primesc din partea noastră 1 litru de ulei bun de folosit. Uleiul vegetal uzat este depozitat pentru o perioadă scurtă de timp, după care este luat de către Stoehr Mineral & Vegetal Oil, care îl transformă în biocombustibil. Este important ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți oameni, crescând astfel gradul de cunoaștere a problemelor cu care se confruntă mediul înconjurător și totodată, reducerea consumului de ulei vegetal refolosit (uzat).

            Sperăm să vă vedem pe cât mai mulți dintre voi la activități, mai ales că va fi din ce în ce mai cald și se apropie vacanța de vară!