Dragi cititori, avem noutăți pentru voi luna aceasta privind proiectul REEFS (Research and REstoration of the Essential Filters of the Sea). Dar înainte de toate, este important să vă povestim câte ceva despre acest proiect și influența amplasării unui recif în Marea Neagră.

Datorită faptului că habitatele marine au fost afectate în mod semnificativ de dezvoltare economică din zonele costiere, de intemperiile naturale, fapt ce a condus la declinul ecosistemului marin, dispariţia unor specii de organisme marine şi accelerarea procesului de eutrofizare, considerăm că amplasarea unui recif artificial ar avea o contribuție și o influență pozitivă asupra mediului marin.

Amenajarea în mare a unor recifi artificiali în zonele afectate de impactul antropic poate constitui o soluţie privind extinderea suprafeţelor cu substrat dur care pot realiza un habitat pentru organismele marine epibionte şi alte vieţuitoare acvatice.

Este important să știți că am primit avizul de amplasare al recifului, iar în luna octombrie – noiembrie dorim să-l montăm în zona Cazino din Constanța. Reciful va fi construit din polipropilenă, iar specialiștii echipei noastre vor monitoriza pe parcurs evoluția înmulțirii diferitelor specii. Metoda elaborată este destinată zonelor litorale de interes cu un nivel ridicat de eutrofizare, unde atât lipsa biofiltratorilor naturali cât şi excedentul de nutrienţi minerali şi organici oferă condiţii optime pentru înmulţirile excesive din perioada caldă a anului a microalgelor, bacteriilor, microciupercilor şi a altor specii de nevertebrate mărunte.

Proiectul “Research and REstoration of the Essential Filters of the Sea – REEFS” este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013.

Un alt proiect interesant este Voluntariatul împreună”, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, derulat de Asociaţia Civicum Voluntaris împreună cu Organizaţia Team.

voluntariatul-impreunaPornind de la impactul pozitiv şi de la dorinţa de informare manifestată de tineri, a rezultat necesitatea dezvoltării acestei acţiuni într-un proiect mai amplu, care să cuprindă un număr mai mare de beneficiari, printre care ne numărăm și noi.

Astfel, scopul acestui proiect este promovarea voluntariatului într-o formă accesibilă şi directă, pentru a ajuta tinerii să se implice în acţiuni de voluntariat.

În ideea de a promova într-un mod cât mai eficient aceste activități, voluntara noastră Camelia Cufioti a fost aleasă pentru a participa la training-ul de 4 zile, care s-a desfășurat la Centrul de Agrement 2 Mai. Aici, a avut ocazia să lege noi prietenii cu voluntari reprezentanți ai organizațiilor implicate în acest proiect și să fie instruită, pentru a putea împărtăși mai departe experiența sa.

Promovarea voluntariatului se va face prin prezentări la clasă, unde voluntara noastră va merge împreună cu o echipă de voluntari Mare Nostrum, care vor fi instruiți înainte. Aceștia vor prezenta beneficiile voluntariatului, precum și activitățile pe care le-au desfășurat ei până în prezent.

Avem și o noutate pentru voi privind campania de colectare a uleiului vegetal uzat! Am încheiat o colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Dobrogea”, care va deține o centrală termică cu arzător pe ulei vegetal uzat. Astfel, reciclând uleiul vegetal uzat, nu doar că protejați mediul înconjurător, dar în același timp îl donați către ISU, care au nevoie de cantități mari din acest combustibil.

Și nu uitați! Persoanele fizice care aduc 5 litri de ulei vegetal uzat la sediul nostru de pe Bd. 1 Decembrie 1918, nr.3, bl.F17, sc.A, ap.3 primesc ca recompensă din partea noastră 1 litru de ulei bun de gătit.

Mulțumim, cu această ocazie, celor care ne-au ascultat cu atenție, celor care au înțeles cât de important este să avem grijă de mediul în care trăim și care au înțeles că orice acțiune are influență asupra mediului și într-un final și asupra noastră.