“Briza rece a mării aluneca în aer legănându-se într-un dans tomnatic. În acest ritual intrau și valurile Mării Negre care se întrec să ajungă la mal. Însă niciodată nu a reușit măcar unul să rămână acolo, fără să fie tras înapoi de către Poseidon, regele Mărilor.

Stăpânul apelor avea o fire foarte aprigă, însă era și înțelept. Oferea sfaturi bune viețuitoarelor marine, dar, dacă acestea se împotriveau și îl ignorau, regele mării le arunca din împărăție spre țărm, să fie prinse de bătrânii pescari.

Acest lucru se întâmpla foarte rar, deoarece toți peștii îl iubeau și îl respectau pentru chibzuința lui. Toți îl considerau un bun model, care îi ajuta când erau singuri și în primejdie. Obișnuia să-i întărească însă, numai și numai cu mustrări. Așa, creaturile au învățat să fie puternice, indiferent de situație.

Se ajutau unele pe celelalte și distribuiau mai departe sfaturile stăpânului lor. Deviza lor era: Cel mai puternic, riscă primul!

Ceea ce mulți nu știau despre Poseidon, era că avea un Trident magic. Din păcate, acesta îi putea îndeplini o singură dorință. El păstra misteriosul sceptru pentru a-l ajuta în planul gândit în secret: când va împlini 20000 de ani să devină stăpânul nu numai al apei, ci și al Pământului și Universului întreg.

Ținutul lui Poseidon nu era orișice ținut. Avea școli (unde peștii învățau cum să se apere de atacul “omului”), spitale, magazine pentru solzi (solzi de iarnă, de vară, cu sclipici, aurii sau argintii, colorați sau simpli), biblioteci cu literatură marină, săli de teatru și spectacole. Erau desigur și locuri de muncă: crescător de alge, profesor, vânzător la magazinul de solzi, bucătar șef, doctor, acrobat ( în special, delfinii), și multe, multe altele.

Într-o zi, pe când Poseidon ținea o predică supușilor lui, se auzi un vuiet năvalnic de sus, de la suprafața apei.

– Măria Ta, se apropie, suntem în pericol, se apropie! strigă un delfin care stătea de veghe la hotarele regatului.

– Ce se apropie? întrebă Poseidon nelămurit. Trage aer în piept și explică-ne calm !

– O navă, o navă uriașă ! Au niște butoaie imense și pline cu lichide urât mirositoare.

– De unde știi tu asta, micuțule ?

– Am văzut cu ochii mei, Măria Ta, pe când exersam pentru spectacolul de acrobație din seara aceasta.

– Și cam cât de mari sunt acele butoaie, mai exact ? se înfurie Poseidon.

– Cam cât să umple întregul ținut, preamărite stăpâne, se întristă delfinul.

– E adevărat oare ce spui sau să te trimit la pescari cât ai zice ” delfin” ?

– Nu mint, Măria ta, nu se cade. Vino să vezi cu ochii Luminăției Tale dacă nu mă crezi.

Stăpânul apelor fu purtat de două balene dolofone până la suprafață. Era adevărat. Marinarii de la bordul uriașei nave se pregăteau să golească un butoi cât o casă de mare în regatul submarin al legendarului Poseidon.

– Ce ne facem, stăpâne? Ce putem face? întrebară disperate creaturile.

– Cel mai puternic, riscă primul! Vă mai amintiți? îi îmbărbătă Poseidon.

– Da, stăpâne! răspunseră într-un glas toate.

– Știu eu ce să facem, știu, știu! se auzi un glascior subțirel.

– Cine a vorbit? întrebă mirat regele căutând cu privirea spre locul de unde se auzi glasul.

– Eu, Măria Ta, eu, crevetele. Spun că ar trebui să acționăm într-un singur mod. Voi, delfinașilor ! strigă ascuțit crevetele căutându-i cu privirea. Mai știți coregrafia pentru spectacol ?

– Ca pe poezie, Crevețilă.

-Asta-i foarte bine. Trebuie să vă arătați măiestria chiar acum, fără ezitare!

– Dar… nu înțelegem…

– Acum am spus! Nu e timp de explicații.

În următoarea clipă, delfinii își legănau cozile în aer în salturi fascinante care parcă hipnotizau echipajul de pe puntea vasului. Câteva aparate de fotografiat ticăiau fără pauză încercând să capteze imagini care mai de care mai uimitoare. Scopul a fost atins, pentru moment, atenția marinarilor a fost distrasă. Aproape că uitaseră unde se află.

În timpul acesta, celelalte creaturi săpau în stânci ca să scape.

– Nu asta e soluția! strigă din nou crevetele. Va trebui să scăpăm de ei, în curând delfinii vor obosi și oameni vor duce la îndeplinire ce și-au propus.

Nici nu apucă să termine bine vorbele și, în secunda doi, o avalanșă de combustibil unsuros se năpusti peste miile de pești, delfini și alte neamuri marine.

– Nuuu! strigă îndurerat Poseidon văzându-și supușii neajutorați izbiți de fundul mării. Nu așa se va termina!

Însă nu mai era cale de scăpare, creaturile mureau pe rând. Dezastrul trebuia oprit cât mai repede.

– Ce e de făcut, Crevețilă? întrebă cu disperare Atotputernicul mărilor.

– Acum cred că nu mai putem face nimic. Doar să așteptăm și să ne rugăm să fie doar atât.

            – Ce să așteptăm?

            – Să se termine, șopti cu resemnare Crevețilă. Dacă Măria Ta nu-ți folosești puterile, singurul lucru pe care îl putem face este să ne așteptăm sfârșitul unul câte unul.

– Tridentul? Despre aceste puteri vorbești? Dar, nu-l pot irosi…

            – Cum ai zis Măria Ta: Cel mai puternic, riscă primul!

            Cu regrete și lacrimi în ochi, Poseidon înghiți toate deșeurile în sceptrul său, precum și pe marinarii cu nava lor, iar viețuitoarele distruse reînviară.

  • Mult respect, Măria Ta! Ai renunțat la visul Măriei Tale pentru noi!!!
  • Mulțumesc! Oricum visul nu-și mai avea rostul fără voi.

Bătrânul Poseidon se reîntoarse la tronul său ruginit de pe fundul mării și trăi în pace alături de celelalte animale.

Dar până când? Dacă alți marinari…”

Fefea Teodora Maria,

Școala Gimnazială “Gala Galaction”, Mangalia

Premiul de originalitate, concursulPovestea deșeurilor”

din cadrul proiectului MARLISCO