“A fost odată o sticlă de şampanie pe nume Şampi. La început a fost o sticlă ca oricare alta, ajunsă într-o renumită fabrică de şampanie. Ea a fost umplută cu fineţe, decorată şi sigilată. Şampi era foarte mandră de decoraţiunile primite. A ajuns curată şi neprafuită în vitrina unui magazin.

Şampi a fost cumpărată de un marinar care urma să meargă pe mare. Marinarul a băut şampania toată, din pricina despărţirii pe o perioadă destul de lungă de familie şi de scumpa sa iubită, apoi a scris un mesaj pe care l-a introdus în Şampi, a pus iar dopul, dar nu cu aceeaşi fineţe precum cei de la fabrică. Apoi a fost aruncată de pe vas doar cu biletul şi cu speranţa marinarului de a ajunge in mâinile iubitei sale.

După mult timp de plutit, Şampi a ajuns într-o grămadă mare de deşeuri marine. La început a vorbit cu o pungă de plastic, care l-a întampinat spunându-i:

– Bine ai venit în oraşul Desmar! Ştiam că vei veni aici!

– De unde ştiai?! Nici măcar eu nu ştiam asta!                                                   

– Păi noi suntem de atâta vreme aici încât am învăţat limba delfinilor şi a pescăruşilor! Ei ne-au informat că ai ajuns în mare. Pe tine te-a adus aici delfinul Delfi!

– Ma gândeam eu că plutesc cam repede… Am crezut că mi se pare, atâta timp cât nu am mai plutit niciodată…    

– Te vei obişnui… Noi suntem aici de zeci de ani aşteptând să vină cei de la patrulele de reciclare să ne ia, dar nu a venit nimeni! Am stat aici pe cele mai mari calduri, pe cele mai tăioase friguri doar gândindu-ne la vremurile în care eram folosite, în tinereţile noastre bune… Tu ce ai fost? Şi… Cum te numeşti?                                                                               

– Eu am fost o sticlă de şampanie fină, de cea mai bună calitate! Ma numesc Şampi! Dar acum am ajuns un deşeu maritim ca şi voi… Am fost cumpărată de un marinar care mi-a băut toată şampania din mine până la ultimul pic, apoi a scris un mesaj pe care l-a introdus în mine şi mi-a îndesat dopul fără niciun pic de delicateţe… M-a luat chiar şi durerea de dop! Dupa aceea m-a aruncat de pe vas…                                                                                         

– Cam aşa este povestea tuturor deşeurilor din satul Desmar…. Numai că există şi satul Desolica format din deşeurile provenite din fabrici. În zona Desolica creaturile marine nu pot merge deoarece nu se mai întorc de acolo. E prea toxic!                                                 

– Aha… am înţeles… Ups! Am uitat să te întreb ceva… Tu cum te numeşti? Şi tu ce ai fost?  

– Eu am fost o pungă de plastic de cea mai bună calitate! Mă numesc Pungolita!                     

– Ce frumos… Acum câţi ani?                                                                                                     

– 20 de ani! M-au ţinut la suprafaţă Algiuţa şi cu Algouţa, algele pe care stau. Dacă mă duc la fund… Acolo rămân!

– Ce gest frumos din partea lor!                                                                                   

– Aşa este!

După ceva timp au sosit cei de la patrula de reciclare şi le-au luat, le-au sortat, şi-au urat rămas bun şi noroc în continuare, apoi deşeurile s-au dus la diferite firme de reciclare, unde au fost spălate cu atenţie, le-au umplut, le-au redecorat şi le-au dat spre vânzare, tot în frumoasele vitrine ale magazinelor. Au ajuns la a doua tinereţe!

Şampi a devenit Vinnie, o sticlă de Vin de Porto foarte apreciată. A fost cumparată de un om celebru care zbura pentru prima oară cu balonul. Când era în aer, a desfăcut-o, a băut vinul şi a aruncat sticla. Vinnie a ajuns pe balconul unei bătrânici, unde s-a spart, iar bătrânica a păstrat o parte din ea pentru a-i pune apă în colivie canarului său. Vinnie şi-a dat seama că bătrânica era chiar iubita marinarului care a aruncat-o de pe vas şi a aflat că, din pacate, marinarul nu s-a mai întors acasă.                                                                                                                              Morala:

Nu trebuie sa poluăm apa mării deoarece poate ajunge pentru creaturile marine satul Desolica şi se pot forma multe oraşe precum Desmar, ceea ce nu e bine deloc. Deşeurile pot fi strânse şi refolosite, nu lăsate să îmbătrânească în acele locuri ale confuziei, plutind în derivă.”

Badea Cristina,

 Școala Gim. Nr.17 “Ion Minulescu”, Constanța

Mențiune , concurs “Povestea deșeurilor”

din cadrul proiectului MARLISCO