Dragi prieteni ai delfinilor, în februarie, ultima lună de iarnă, am continuat acţiunile de supraveghere a sectoarelor pe plajă. De asemeni, vom continua colaborarea internaţională în vederea identificării cauzelor naturale ce duc la decesul cetaceelor şi suntem bucuroși să anunţăm relansarea campaniei “Adoptă un delfin!”.

ocroteste-delfiniiDatorită eforturilor echipei noastre, a voluntarilor, părinților adoptivi și a susținătorilor noștri, în general, anunțăm cu bucurie faptul că putem continua și în 2015 programul “Monitorizarea și conservarea delfinilor din Marea Neagră”. Astfel, susținem eforturile naționale și internaționale de colectare a informațiilor prin asigurarea unei baze de date calitative și cantitative despre cetaceele observate în apele românești, eșuate pe țărm, precum și prinse accidental în plasele de pescuit. Anul acesta vom continua și activitățile de informare și implicare a comunităților locale în activități de protejare și conservarea a cetaceelor.

Informațiile colectate de noi anul trecut sunt deja publicate prin intermediul bazelor de date online, fiind în același timp transmise către Ministerul Mediului, institute de ceercetare, administratorii zonei costiere și altor actori care pot ajuta la menţinerea unei stări bune a ecosistemului Mării Negre, într-un fel sau altul.

Avem plăcerea de a vă anunța că începutul anului 2015 a fost marcat prin recunoașterea internațională a rezultatelor acțiunilor noastre în cadrul Newsletter-ului ACCOBAMS Fins.

Este important să știți că noi vom continua colaborarea internațională cu partenerii noștri de peste hotare în vederea identificării cauzelor naturale (bacterii, virusuri), ce duc la decesul cetaceelor. În acest sens, avem rugămintea să ne fiţi alături şi pe viitor informându-ne în cel mai scurt timp, în cazurile în care observaţi delfini eşuaţi, la numerele de telefon 0241.612.422 şi 0763.255.731, cel de-al doilea fiind în regim NON-STOP.

Pentru a obține informații corecte și utile, sectoarele de plajă sunt ținute sub supraveghere prin intermediul rețelei de monitorizare, rețea formată din instituții de învățământ și angajați ai instituțiilor publice sau private ce își desfășoară activitatea în zona costieră.

Lansăm, cu acest prilej, un apel pentru medicii veterinari sau studenții la medicina veterinară ce doresc să se implice alături de noi în identificarea cauzelor ce duc la decesul cetaceelor, cărora le solicităm ajutorul pentru a înțelege cât mai bine situația în care se află ecosistemul și problemele pe care le întâmpină prietenii noștri din Marea Neagră.

Dragilor, ne apropiem de primăvara acestui an cu veşti și rezultate foarte bune, mulțumită eforturilor depuse de echipă, alături de părinţii adoptivi şi a susţinătorilor Mare Nostrum. Astfel, vă anunţăm, cu bucurie faptul că vom continua şi în 2015 campania “Adoptă un delfin”.

Campania este adresată tuturor celor ce doresc să se implice și să ne susțină, devenind astfel “părinte adoptiv” al unui delfin și alegând un nume pentru delfinul adoptat. Pentru a adopta un delfin, puteţi trimite un e-mail pe adresa noastră office@marenostrum.ro, cu textul “Doresc să adopt un delfin”. În baza acestui e-mail vă vom contacta şi vă vom pune la dispoziţie toate datele necesare pentru a deveni părintele adoptiv al unui delfin.