Ora-Pamantului-2015

A trecut și iarna aceasta, iar primăvara, deși se lasă așteptată, începe să își arate  frumusețile și să împodobească natura cu hainele ei colorate. Începutul primăverii se anunță a fi unul plin de activități pentru noi și pentru toți cei care iubesc natura. Astfel, în martie ne-am întâlnit cu partenerii noștri bulgari din cadrul proiectului REEFS, pentru a stabili detaliile amplasării recifelor artificiale, am început pregătirile pentru Ora Pământului și am stabilit agenda pentru Școala Altfel.

Deoarece ne preocupă evoluția viețuitoarelor marine și sănătatea ecosistemului, la începutul lunii martie, am mers în Bulgaria, unde ne-am întâlnit cu partenerii noștri din cadrul proiectului REEFS –  Research and Restoration of the Essential Filters of the Sea. Aceștia ne-au prezentat recifile artificiale, structura lor și modul de fixare în apă. De asemenea, partenerii noștri ne-au prezentat și modul în care se construiesc ancorele, echipamentele necesare instalării lor și alte detalii tehnice. Menționăm faptul că instalarea acestora în apele Mării Negre va avea loc după jumătatea lunii aprilie.

Trebuie să știți că tot luna aceasta, pe  28 martie 2015, va avea loc evenimentul Ora Pământului, în intervalul orar 20.30 – 21.30, în Parcul Tăbăcărie (zona restaurantului “La cetate “).

Vă invităm să stingeți toate luminile, să opriți toți consumatorii de electricitate și să vă alăturați celui mai mare eveniment desfășurat anual la nivel mondial! Este important să știți că în cadrul evenimentului vom organiza și o tombolă de becuri, la care puteți participa dacă aduceți becurile pe care nu le mai folosiți. Veți avea ocazia de a câștiga un premiu surpriză!

Este important să știți că becurile sunt surse de poluare a mediului înconjurător. Riscul pe care îl prezintă potențialul lor toxic poate fi eliminat doar prin colectarea corectă a acestor deșeuri și reciclarea lor în fabricile specializate, unde elementele nocive pentru mediu și sănătatea populației, metalele grele sau gazele periculoase din componența lor sunt eliminate sau neutralizate prin procese tehnologice specifice. (Sursa: http://www.ziare.com/mediu/reciclare/ce-sunt-deseurile-electrice-si-cum-polueaza-mediul-inconjurator-1309081)

Odată cu apropierea lunii aprilie ne pregătim pentru săptămâna cu Școala Altfel (6-12 aprilie).  Susținem ideea dezvoltării tinerilor prin metode non-formale, distractive și tocmai de aceea, în această perioadă, vom realiza împreună cu elevii din grădinițe, școli și licee o serie de prezentări, filmulețe educative, precum și ieșiri pe plajă.