Din ziar, când ai nevoie,

Iute vei putea croi

Poşete, rochiţe, dar şi cutii

Pentru ale tale, dragi, bijuterii.

Totul a început într-o zi obişnuită, când Ana Maria a găsit mai multe hârtii de reviste şi ziare risipite de vânt în curtea şcolii. Pentru că iubeşte natura şi este conştientă că acestor deşeuri le poate lua chiar şi un an să dispară din mediul înconjurător, Ana Maria nu le-a lăsat aşa. Le-a strâns una câte una şi, observându-le mai bine forma şi culorile, s-a gândit să le transforme în obiecte utile şi, de altfel, atât de dragi ei: o poşetă multicoloră şi o cutie de bijuterii. De Ziua Mediului le-a prezentat în parc, în cadrul „Muzeului Deşeurilor”, pentru ca acţiunea ei să fie un exemplu pentru toţi trecătorii, astfel încât aceştia să devină mai atenţi la problemele mediului înconjurător şi, de ce nu, mai creativi. Şi nici colegii ei nu s-au lăsat mai prejos!

Ziua-Mediului-2015Dragilor, aşa cum ne-am obişnuit, an de an sărbătorim Ziua Internaţională a Mediului, prin participarea la diverse activităţi educative şi creative alături de voluntarii noştri şi elevii din unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa, cu scopul de a preveni, informa şi conştientiza cu privire la problemele de ocrotire ale mediului înconjurător. Şi nu ne-am lăsat mai prejos nici anul acesta, astfel că vineri, 5 iunie, am transformat aleile din Parcul de la Sala Sporturilor în holurile unui „Muzeu al Deşeurilor”. Cum am reuşit acest lucru? Desigur, cu ajutorul elevilor constănţeni, care au realizat o expoziţie inedită, în care deşeurile – fie în starea lor obişnuită, fie transformate sub bagheta imaginaţiei copiilor – au fost vedetele.

În primul caz, ei au selectat câte 10 deşeuri, cu rol de exponate, fiecare cu eticheta lui. Elevii şi-au asumat rolul de ghizi ai „Muzeului Deşeurilor” şi au prezentat trecătorilor informaţii despre fiecare exponat – când şi unde a fost găsit, durata sa de viaţă şi impactul lui asupra mediului înconjurător. Astfel, am putut afla cu toţii mai multe despre deşeurile pe care le producem zilnic.

Totodată, trebuie să menţionăm că „Muzeul Deşeurilor” a avut în cadul său şi o aripă creativă. Pe lângă informaţiile privind originea şi caracteristicile deşeurilor, elevii au vrut să ne arate modurile în care acestea pot fi reutilizate. Astfel, ei au realizat suporturi pentru creioane şi pixuri, vaze, ghivece pentru flori, poşete, cutii pentru bijuterii, puşculiţe, ceasuri de perete, păpuşi, unii dintre ei mergând chiar mai departe, compunând şi versuri care să descrie povestea deşeurilor alese pentru confecţionarea fiecărui obiect.

Voluntarii noştri le-au fost alături pe toată durata expoziţiei şi i-au angajat la diverse jocuri interactive şi competiţii: alergare cu ştafetă (reprezentată de o sticlă de plastic), joc de aruncare cu cercuri, întreceri sportive, desene pe asfalt. La final, toţi elevii au primit diplome de participare la eveniment şi un mic cadou din partea noastră.

De asemenea, am organizat împreună cu voluntarii o tombolă de baterii, alăturându-ne campaniei  „Priveşte Partea Pozitivă” iniţiată de Asociaţia Sistemului Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB). După cum probabil ştiţi deja, regula de participare a fost simplă: la minimum 20 de baterii uzate aduse primeaţi pe loc un blister cu patru baterii R6. De asemeni, aceștia au fost înscrişi automat la tragerea la sorţi din cadrul campaniei, putând câştiga o tabletă Samsung Galaxy Tab 4. Premiile vor fi acordate de SNRB, partenerul nostru în cadrul acestui demers. Câştigătorii tragerii la sorţi sunt anunţaţi la sfârşit de lună, pe site-ul www.colecteazabaterii.ro. În cadrul tombolei, am reuşit să strângem aproximativ 100 de baterii uzate.

Aşadar, ne bucurăm că prin activităţile organizaţiei noastre, Ziua Mediului nu are cum să treacă neobservată de constănţeni. Cu fiecare an, reuşim să-i aducem tot mai aproape de idealul nostru – un mediu curat şi sănătos de care să ne putem bucura atât noi, cât şi generaţiile următoare. Poate că atunci când vom face curat prin revistele şi ziarele care nu ne mai folosesc, ne vom gândi de două ori înainte de a le arunca la întâmplare sau chiar la coşul de gunoi. Folosindu-le cu puţină pricepere şi imaginaţie, cine ştie ce poşetuţă trendy poate ieşi din mâinile noastre?

 Andreea ZAMFIR

Intern PR & Comunicare

ONG Mare Nostrum