Dragii noştri, odată cu începerea sezonului estival şi activităţile ONG Mare Nostrum ce privesc protecţia mamiferelor marine s-au intensificat, fiind susţinute şi de numărul în creştere al turiştilor ce vin pe litoral.

Trebuie să știți că, din păcate, în cadrul activităţilor de monitorizare şi intervenţie rapidă a fost identificat cel de-al 13-lea cetaceu eşuat. Echipa de intervenţie răspunde în continuare în regim NON-STOP solicitărilor, luna aceasta ajungând la un total de 5 intervenţii de urgenţă.

Rugăm pe această cale salvamarii și toți agenții economici, ce își desfășoară activitatea în zona plajelor, să ne anunţe în cazul în care văd un delfin eșuat, cât de curând se poate, la numerele de telefon 0241.612.422 şi 0763.255.731, cel de-al doilea fiind în regim NON-STOP.

colaj iunie delfiniLuna aceasta ne-am bucurat de un nivel ridicat de implicare al voluntarilor, cu ajutorul cărora am reuşit să demarăm mai multe iniţiative menite să ajute ecositemul într-un fel sau altul.

Vă anunțăm că am lansat o informare de presă cu scopul de a mediatiza activităţile şi importanţa proiectului. Tot în aceelaşi scop, au fost realizate 2 sesiuni de informare pe plajele din Constanţa, urmând ca în perioada următoare să ne concentrăm pe celelalte zone ale judeţului, iar cu ocazia Caravanei Dunării şi a Green Week am derulat campanii de informare la stand, distibuind aproximativ 1000 pliante. Am reuşit astfel să informăm aproximativ 2000 persoane.

În acelaşi timp, a fost lansat concursul pentru ocuparea celor 16 locuri în Eco Tabără, unde participanţii vor putea învăța într-un mod interactiv şi plăcut, alături de echipa Mare Nostrum, multe lucruri din domeniul ecologiei şi despre ecosistemul Mării Negre.

Este important să menţionăm şi faptul că luna iunie a marcat ultima perioadă de realizare a monitorizărilor terestre cu ajutorul instituţiilor de învăţământ, precum şi recunoaşterea meritelor voluntarilor participanţi prin decernarea diplomelor. Astfel, am eliberat aproximativ 900 de diplome, dintre care 87 pentru cadrele didactice ce au coordonat elevii în această acțiune.

Pentru a obţine informaţii cât mai exacte şi utile despre mediul înconjurător, au fost derulate expediţii pe mare pe parcursul a 8 zile, specialiștii noștri observând şi identificând exemplare aparţinând tuturor celor 3 specii de cetacee din Marea Neagră.

Este important să știți că luna aceasta 4 specimene de cetacee au fost preluate pentru examinare necropsică, iar alte 6 cetacee au fost observate şi identificate pe parcursul a 4 expediţii de monitorizare a sectoarelor de plajă.

Nu uitați că eforturile voastre contează enorm de mult pentru bunăstarea cetaceelor!