Dragi prieteni şi susţinători Mare Nostrum, ştim că aşteptaţi cu nerăbdare să vă povestim ce noutăţi avem în privinţa amicilor noştri marini, delfinii. Pe lângă uzuale monitorizări, intervenţii rapide şi ieşiri pe mare, în august am organizat Eco Tabăra – Eco Voluntar!

În ultima lună de vară, am reuşit să ducem la bun sfârşit 4 monitorizări terestre, 4 sesiuni de informare pe plajă şi tot atâtea ieşiri pe mare, având alături de noi o echipă de volutari implicaţi.necropsii-delfini

De asemeni, la solicitări ale diferitelor persoane care se implică activ în protecţia ecosistemului Mării Negre, am desfăşurat 26 de intervenţii rapide pentru a soluţiona cazuri de eşuare ale delfinilor. În timpul unei astfel de acţiuni de salvare, pe data de 16 august, am găsit în apropiere de ţărm 2 afalini vii care din fericire nu au avut nevoie de asistenţă. Am monitorizat situaţia acestora pentru a ne asigura că nu vor păţi nimic şi ne-am bucurat să vedem că în scurt timp au plecat teferi din zona de mal.

După cum ştiţi ducem o luptă interminabilă în direcţia ocrotirii delfinilor din Marea Neagră şi tocmai de aceea este important să cunoaştem care sunt cauzele eşuării lor. Tocmai din acest motiv, am realizat un examen necropsic pentru 6 exemplare de cetacee aparţinând speciei Phocoena phocoena relicta. Necropsia a fost realizată de specialişti Mare Nostrum împreună cu experţi de la Direcţia Sanitar Veterinară Constanţa, Facultatea de Medicină Veterinară Cluj şi Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti. În urma necropsiei am constatat că 2 dintre cetaceele analizate au murit din cauza plaselor pescăreşti şi aşteptăm rezultatele probelor prelevate de specialişti, pentru a descoperi ce alte cauze au condus la eşuarea cetaceelor.

Dacă sunteţi preocupaţi de protejarea delfinilor din Marea Neagră şi vreţi să ne susţineţi o puteţi face “adoptând” un delfin. Pentru detalii privind campania “Adoptă un delfin!” puteţi accesa link-ul: https://ongmarenostrum.wordpress.com/2015/03/19/delfin-caut-familie-adopta-un-delfin-in-2015/

Deoarece ne dorim să împărtaşim cunoştiinţele noastre vaste privind teoria şi practica ecologică începând cu aria mediul marin şi vieţuitoarele acestuia şi ajungând la ecosistemele terestre din ariile protejate şi chiar aglomerările urbane, am organizat în perioada 10-14 august Eco Tabăra – Eco Voluntar.

În timpul petrectul împreună am desfăşurat mai multe activităţi interactive şi educative care au luat forma unor jocuri. Ne-am deplasat în largul mării la bordul velierului “Lindor” pentru a le arăta elevilor cum se desfăşoară o acţiune de foto-identificare a delfinilor şi am organizat un curs de dezvoltare personală cu ajutorul căruia elevii au descoperit anumite pasiuni şi hobby-uri necunoscute acestora.

Ne-am dezvoltat împreună imaginaţia prin exerciţii de creativitate în cadrul cărora am modelat cauciucuri uzate în adevărate “opere de artă”, după ce am învăţat despre modul în care aceste materiale înfluenţează mediul înconjurător, dacă nu sunt reciclate corespunzător.tabara-eco-eforie

Membri echipei Mare Nostrum au susţinut în cadrul aceleiaşi tabere mai multe prezentări despre ecosistemul marin şi vieţuitoarele acesteia, mai ales despre delfini, după care ne-am deplasat cu toţii pe teren la rezervaţia naturală “Canaraua Fetii” unde elevii au avut ocazia de a descoperi secretele naturii şi legenda locului.

Fiecare zi din tabără a fost presărată cu jocuri menite să apropie participanţii oferindu-le totodată informaţii valoroare despre mediul înconjurător.

“Considerăm că această tabără a reprezentat o experienţă benefică şi plăcută pentru cei 16 elevi care au participat, dar şi pentru echipa noastră. Am legat noi prietenii şi am plecat acasă cu noi cunoştinţe.” a declarat Andra Frăţilă, Coordonator de Voluntari al Mare Nostrum. Tabăra pentru Eco-Voluntari face parte din programul Monitorizarea şi conservarea delfinilor din Marea Neagră cofinanţat de OMV Petrom.