Camelia-Cufioti-voluntara-verii-2015“Totul a început acum aproximativ 2 ani, când fără să vreau am găsit pe Facebook un eveniment care pur și simplu mi-a atras atenția doar prin titlu, mai exact “Ziua Delfinului“, eveniment organizat de ONG Mare Nostrum. Așa că am început să dau un search pe google și să caut informații despre acest ONG. Am aflat cu ce se ocupă și că este un ONG foarte diferit de restul organizațiilor de voluntariat din Constanța și am decis să trimit un mail prin care să spun că îmi doresc să devin voluntară iar la câteva zile am fost sunată să merg la sediu să mă înscriu. La început nu știam ce este voluntariatul. Recunosc am avut câteva emoții, deoarece nu mai făcusem voluntariat, nu știam ce înseamnă, știam că este un ONG bazat pe protecția mediului ceea ce nu îmi plăcea până atunci și îmi era frică că nu mă voi acomoda sau că nu îmi va plăcea, dar aceste temeri au dispărut pe parcurs.

La Mare Nostrum am întâlnit o echipă tânără, veselă, dinamică și totodată o echipă unită cu mult curaj și inițiativă. Am rămas suprins plăcută încă din prima zi, așa că am început în forță  și m-am înscris la o primă activitate, aceea fiind o monitorizare terestră.

Totul era nou pentru mine, nu cunoșteam pe nimeni, dar am hotărât că voluntariatul poate însemna o schimbare foarte mare, care într-un final s-a dovedit a fi benefic. Până să ajung să fac voluntariat pot spune că eram o persoană timidă, căreia îi era teamă să vorbească în public sau care credea că nu se va acomoda într-un nou grup. Dar, uite că toate astea s-au schimbat. Voluntariatul m-a făcut să văd totul cu alți ochi și cel mai important este că m-a ajutat să mă schimb total. Prin voluntariat îți poți împărtăși ideile, valorile, cunoștințele cu alte persoane, lucru care îți transmite foarte multă mândrie și bucurie mai ales pentru faptul că faci ceva bun și îți petreci timpul productiv.  Cu ajutorul voluntariatului am întâlnit foarte multe persoane noi cu care am lucrat la diferite activități, proiecte și chiar am legat prietenii, lucru ce m-a bucurat enorm. În același timp, voluntariatul m-a ajutat să devin o persoană mult mai responsabilă, dornică să ajute și să învețe lucruri noi , m-a ajutat să îmi înving o multitudine de frici și chiar să vizitez anumite locuri în care nu am mai fost. Pot spune că voluntariatul este cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o și continui să o trăiesc.

Voluntariatul nu înseamnă muncă, ci distracție, relaxare, educație, deoarece la fiecare activitate la care particip întâlnesc oameni noi cu care socializez, râd, glumesc, învăț, vizitez multe locuri, și astfel totul devine diferit mai ales când îți place ceea ce faci.

Spuneam ca voluntariatul m-a ajutat să observ lumea cu alți ochi. DA! Este adevărat. Din ziua în care am început să fac voluntariat am realizat că poți face bine multor oameni și că poți ajuta la foarte multe lucruri care în viitor te pot ajuta pe tine însăți pentru a trăi într-o lume mai curată și mai frumoasă și în același timp înveți să dai și să primești. Dacă faci voluntariat înveți să oferi fără să aștepți ceva la schimb și cu siguranță câștigi mult mai mult decât ai câștiga la job sau în altă parte, iar aici mă refer la toate avantajele voluntariatului: prietenii, experiențe de viață sau chiar profesionale.

Iar faptul că anul acesta am primit vestea că sunt “Voluntara verii 2015” a fost una dintre cele mai frumoase și emoționante vești pe care le-am primit. Este cel mai frumos moment atunci când «munca» depusă îți este răsplătită și știi că ai reușit să te depășești pe tine însăți. Cel puțin în cazul meu, nu m-aș fi gândit/așteptat niciodată să ajung să iubesc voluntariatul, să cred în acest lucru și să îmi doresc să continui ceea ce fac, simțindu-mă mândră că pot ajuta la o schimbare în mai bine. De asemenea, mulțumesc întregii echipe pentru această surpriză, pentru faptul că au avut încredere în mine și că mereu m-au încurajat și continuă să mă încurajeze în toate lucrurile pe care le fac.

În concluzie, voluntariatul este o parte din mine, este un loc de unde poți învăța multe și ceva ce nu voi regreta niciodată. De aceea, încerc să încurajez cât mai multă lume să se înscrie ca voluntar și să aibă posibilitatea de a descoperi o «nouă lume».  “A fi voluntar este o plăcere, dar și o responsabilitate!”

Camelia Alexandra Cufioti

Voluntar ONG Mare Nostrum

Lic. Teoretic G. Călinescu