Sub razele soarelui arzător, vela ambarcațiunii se înalță îndrăzneț către cer. Este de un alb orbitor și de acum ea este singura responsabilă de înaintarea bărcii prin valurile mării. Nu este vânt puternic; briza blândă leagănă ușor velierul. Zarea se arată clară și tăcută, iar clipocitul ritmic al apei se sincronizează cu mișcările bărcii lovite constant de valurile line. În drumul către orizont, luciul apei sclipește jucăuș, intuind parcă ceea ce căutăm noi. Și nu am așteptat prea mult. De sub albastrul adânc al mării, se arată lucioase aripioarele dorsale a 2 delfini din specia Tursiops truncatus ponticus (Afalini).delfini-marea-neagra

Dragilor, am continuat și în septembrie activitățile din cadrul programului Monitorizarea și conservarea delfinilor din Marea Neagră. Ceea ce am descris mai sus este una dintre cele 6 expediții pe mare care au avut ca scop foto-identificarea delfinilor din apele românești ale Mării Negre. Lindor este numele velierului care ne-a dus către larg, însă am realizat astfel de expediții și cu ambarcațiunea Mare Nostrum. În total, am observat 13 cetacee: 12 din specia Tursiops truncatus ponticus (Afalini) și unul din specia Phocoena phocoena relicta (Marsuin). Deși o astfel de expediție pe mare este incitantă și seamănă cu o aventură desprinsă parcă din poveștile cu Ulise, ea necesită o foarte mare vigilență și o privire ageră.

Desigur, au avut loc și activități terestre. Am realizat 4 monitorizări terestre, în urma cărora am identificat 9 delfini eșuați. Din nefericire, cea mai frecventă cauză a unor astfel de cazuri o constituie plasele de pescuit ilegale în care se prind delfinii, ajungând să se stingă din viață asfixiați.

De asemenea, luna aceasta am desfășurat 4 campanii de informare referitoare la necesitatea protejării delfinilor din Marea Neagră care au fost și acum bine primite de publicul nostru. Deoarece, să nu uităm, acesta și-a arătat susținerea și în campaniile anterioare, mai ales în campania „Adoptă un delfin!”.

Drept dovadă, programul „Monitorizarea și conservarea delfinilor din Marea Neagră” s-a bucurat de susținerea financiară atât a OMV Petrom, cât și a părinților adoptivi din cadrul campaniei „Adoptă un delfin!”, cărora le mulțumim că au demonstrat că le pasă de viitorul delfinilor din Marea Neagră.

Iar pentru că știm că și voi iubiți delfinii și doriți să-i ajutați, atunci când întâlniți un delfin eșuat sau rănit, indiferent de starea în care îl găsiți, este important să-i semnalați prezența. Pentru aceasta puteți apela la numerele de telefon la numerele de telefon 0241.612.422 sau 0763.255.731.

Ne bucurăm că, pe parcursul acestei perioade, am întâlnit mai mulți delfini vii, în mediul lor natural, decât eșuați. Ne dorim ca pe viitor să vedem cât mai mulți delfini frumoși și sănătoși în apele Mării Negre.