“Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit.” (Sherry Anderson)

ONG Mare Nostrum s-a alăturat evenimentului EXPO ONG – Festivalul implicării, ce a avut loc în Maritimo Shopping Center, din Constanța (zona Info Desk), în perioada 22 – 24 ianuarie 2016.

expo-ong-festivalul implicariiMare Nostrum a pornit pe drumul către un mediu înconjurător sănătos încă de acum 21 de ani, când o echipă de specialişti implicaţi în protejarea mediului au hotărât să facă mai mult pentru comunitatea locală. Zis și făcut!

De atunci și până în prezent, organizația este preocupată de protejarea și conservarea mediului, în special a ecosistemului Mării Negre, însă pentru a învinge mentalitatea unor oameni mai puțin interesați de acest aspect a avut alături de-alungul timpului sute de voluntari, care au luptat pentru a proteja ceea ce ne-a fost lăsat de “mama natură”.

Persoanele curioase să afle ce înseamnă să fii voluntar într-o organizație neguvernamentală ecologistă, să facă ceva constructiv cu timpul liber și să ajute mediul înconjurător au avut ocazia să ne cunoască și să se înscrie ca voluntari.

La EXPO ONG au participat în total 17 ONG-uri din diverse domenii, precum: educaţie, drepturile omului, artă, cercetare, protecţia mediului, protecţia animalelor, sănătate, sport, dezvoltare personală, antreprenoriat, dezvoltare economică şi dezvoltare instituţională. Organizațiile prezente la târg au fost: Asociaţia Save the Dogs and other Animals, Asociaţia pentru promovarea educaţiei creativ-ecologice şi abilităţilor inovative CREATIVE+, Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin „Oceanic-Club”, Asociaţia Strategia Dezvoltării României – Regiunea Dobrogea, Junior Chamber International Constanţa (JCI Con-stanţa), Asociaţia Copiii Tuturor, Asociaţia United Hands România, Asociaţia TOMIS ANTIDROG, Asociatia pentru cultură şi educaţie DALI, Asociatia Psihologilor şi Psihopedagogilor PROCIVITAS (APP PROCIVITAS), AIESEC Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA), Sanasport, Grup Civic Baricada Verde, Centrup pentru Resurse Civice şi Creative Life Association.