Dragi prieteni ai mediului, aşa cum bine ştiţi, echipa Mare Nostrum este preocupată şi de problema deșeurilor din regiunile costiere. De aceea, monitorizarea deșeurilor în zona de coastă a județului Constanța este deja o activitate devenită tradiţie pentru noi. Acest lucru presupune cuantificarea deșeurilor marine, cu scopul de a susține evaluările naționale și regionale, promovarea dezvoltării managementului deșeurilor, a măsurilor de control și punerea în aplicare a acestora, ajutându-ne să înțelegem mărimea impactului deșeurilor marine asupra florei și faunei litorale.
Din dorinţa de a fi cât mai exacţi în rezutatele pe care le obţinem, aplicăm metodologia şi criteriile de evaluare a stării ecologice a apelor marine, adoptată de Comisia Europeană printr-o decizie încă din 1 septembrie 2010.
Metodologia presupune identificarea câtorva eşantioane de plajă cu lungimea de 100 m, care se extind pe suprafaţa dintre linia apei şi zonele betonate sau acoperite cu vegetaţie, cu o frecvenţă a monitorizării lor de două ori pe an.
Pentru România au fost selectate 7 sectoare de plajă situate în Saturn, Costinești, Eforie Sud, Constanța – pe plaja extinsă din spatele Universității, Mamaia Nord – zona Scoica Land, Năvodari – în zona taberei și la Corbu. Alegerea acestor plaje s-a făcut ţinând cont de un grad moderat de răspândire al deşeurilor, evitându-se extremele (plajele foarte curate sau cele foarte murdare). În acest fel, datele sunt reprezentative și pot fi extrapolate pentru tot litoralul.
În urma primei monitorizări a deșeurilor pe anul 2016, au fost identificare 39535 m2 de deşeuri de plajele de la litoralul românesc. Abundența deșeurilor a fost de 0,098 deșeuri/m2, aceasta variind în funcţie de sectoare. Cea mai mare abundenţă s-a regăsit în Eforie (0,23 deșeuri/m2) și Năvodari (0,22/m2), iar cea mai mică abundența a fost înregistrată pe sectorul din Constanța, 0,01 deșeuri/m2.
Datele obţinute din teren au fost centralizate, numărul total de deșeuri înregistrat fiind 3884. Dintre acestea, cel mai mare număr de deşeuri sunt cele realizate din material polimeric artificial – 2888, 48 din cauciuc, 170 din material textil, 117 hârtie sau carton, 123 lemn prelucrat, 349 din sticlă sau ceramică, iar metalul a fost reprezentat de 170 de elemente. De asemenea, au fost identificate și alte deșeuri, în număr de 19, aici fiind incluse diverse elemente medicale (tampoane, plasture, bandaje) sau cărbuni. Astfel de deșeuri au fost întâlnite pe plajele din Eforie, Mamaia și Corbu.
Deșeurile colectate de pe sectoarele monitorizate au fost cântărite și eliminate în mod corespunzător. În decursul aceste etape de monitorizare, echipa Mare Nostrum a colectat 88,22 kg de deșeuri, cea mai mare cantitate a provenit de pe sectorul din Mamaia, 25,1 kg, fiind urmat de sectoarele Saturn și Eforie. La polul opus, se găsește Costinești, cu doar 0,820 kg, acesta fiind cel mai curat sector monitorizat.
Ca și în celelalte sectoare, cele mai multe deșeuri erau realizate din material polimeric artificial, fiind urmate de cele din sticlă și ceramică și hârtie/carton.
Deşeurile rămase pe plaje reprezintă un real pericol pentru fauna terestră şi acvatică în egală măsură, dar şi pentru sănătatea umană, existând riscul ca prin descompunerea lor să se elibereze în mediu substanțe poluante periculoase. Mai mult decât atât, deșeuri precum seringi, scutece, tampoane și alte pansamente pot fi purtătoare de agenți patogeni, de aceea este necesară o monitorizare atentă şi o intervenţie promptă pentru a limita ajungerea deşeurilor pe plaje şi inclusive în ape.
Această monitorizare a deșeurilor se desfășoară în cadrul proiectului Educație (de mediu) de nota 10, co-finanțat de OMV Petrom și va continua pentru a înregistra evoluția acestui fenomen îngrijorător, cu efecte dezastruoase asupra întregului ecosistem al zonei costiere românești.