colaj-newsletter-nov-2016

Instalarea în toată regulă a toamnei nu ne-a împiedicat să ne continuăm eforturile de conservare şi protejare a cetaceelor din Marea Neagră. Din contră, toamna a adus cu sine conferinţe importante în care am putut să ne prezentăm activitatea şi să susţinem necesitatea conservării speciilor de cetacee din Marea Neagră.

Luna noiembrie a debutat cu o conferinţă dedicată “Zilei Internaționale a Mării Negre”. În cadrul acestui eveniment, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanța și Universitatea „Ovidius“ Constanța, Mare Nostrum a prezentat partenerilor și studenților de la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole „Programul de monitorizare și conservare a cetaceelor de la litoralul românesc al Mării Negre”, rezultatele obţinute până în prezent, dar şi oportunităţile de implicare a studenţilor în cadrul acestui program.

Totodată am participat şi la conferinţa “High-level Conference towards Enhanced Cooperation on Black Sea Fisheries and Aquaculture”, organizată de Comisia Generală pentru Pescuit a Mării Mediterane şi Mării Negre (GFCM), de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) în parteneriat cu Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, ACCOBAMS, Comisia Mării Negre, BSEC, EUROFISH şi Guvernul României.

În cadrul acestei conferinţe am susţinut împreună cu reprezentantul ACCOBAMS, includerea cetaceelor, ca specie ce trebuie protejată, pe listele de discuţii pentru dezvoltarea pescuitului şi acvaculturii, această problemă necesitând a fi tratată ca o preocupare majoră.

Chiar dacă este frig şi ne pregătim pentru iarnă, Mare Nostrum nu a abandonat activităţile de monitorizare şi conservare a cetaceelor de la litoralul românesc al Mării Negre. Astfel, am efectuat 2 expediţii terestre de monitorizare, una pe sectorul sudic şi una pe sectorul nordic, şi am intervenit rapid în 2 cazuri de eşuare, când am identificat un exemplar din specia Tursiops truncatus ponticus (afalin) în zona Eforie Nord şi un individ din specia Phocoena phocoena relicta (marsuin) în zona Constanţa. În ambele cazuri, delfinii identificaţi erau în stadiu avansat de descompunere, fiind imposibil de determinat cauza morţii.

Pentru că activitatea de monitorizare trebuie efectuată regulat şi cu simţ de răspundere, am format reţeaua de monitorizare în care s-au înscris şi activează deja peste 800 de elevi şi profesori din zona costieră. Sectoarele rămase libere sau mai greu accesibile sunt monitorizate în continuare de echipa noastră.

Pentru a deveni membri în reţeaua de monitorizare “Voluntari pentru salvarea delfinilor”, trebuie să vă exprimaţi dorinţa pe adresa de e-mail office@marenostrum.ro. O dată înregistraţi, veţi participa la o sesiune de instruire în cadrul căreia vă vor fi prezentate aspecte legate de ecologia delfinilor, de activitatea de monitorizare, dar şi măsuri de protecţie a muncii şi prim ajutor. Totodată, fiecare grup va fi echipat cu o trusă de lucru, deoarece orice activitate de teren poate implica riscuri şi trebuie realizată cu echipament corespunzător.