Două cazuri de delfini eșuați, în ianuarie


Anul nu a început foarte bine pentru speciile de delfini din Mare Neagră. ONG Mare Nostrum a răspuns în luna ianuarie la două solicitări venite prin apelul de urgență delfini. Din nefericire, în ambele cazuri, delfinii erau morți și aflați în stare avansată de descompunere.

După un an plin și intens în ceea ce privește cazurile de delfini eșuați, anul 2018 a început cu vești triste pentru cetaceele din Marea Neagră. Două cazuri de delfini eșuați au fost înregistrate la final de lună.

În primul caz, o femelă de peste 2 m din specia Tursiopa truncatus ponticus (afalin) a fost găsită în stare de descompunere pe plaja din Eforie Sud, în urma unui apel primit din partea unuia dintre membrii rețelei de monitorizare delfini. Cât despre al doilea caz, echipa de specialiști Mare Nostrum a descoperit pe plaja din Mangalia un marsuin (Phocoena phocoena relicta), aflat tot în stare avansată de descompunere. A fost anuntat Dispeceratul ABA-DL pentru ridicarea exemplarului.

***

Lupta ONG Mare Nostrum pentru salvarea delfinilor este una continuă, iar Rezultatele programului Monitorizarea şi Conservarea Cetaceelor din Marea Neagră în anul 2017 vin să arate eforturile pe care organizația le face pe această linie, indiferent dacă există sau nu finanțări exterioare pentru salvarea cetaceelor din Marea Neagră.

Una dintre modalitățile prin care  putem fi ajutați în această luptă este campania ”Adoptă un delfin”, pe care ONG Mare Nostrum a lansat-o în urmă cu ceva timp. Adoptând un delfin, îi ajutați atât pe ei, dar mai ales pe noi, să putem face posibilă deplasarea la fiecare sesizare primită”, spune Marian Paiu, manager de proiect în cadrul ONG Mare Nostrum.

Cum poți adopta un delfin?

Toți cei care își doresc să adopte un delfin pot trimite un mail pe adresa office@marenostrum.ro, în care să ne spună acest lucru. Echipa Mare Nostrum le va trimite un formular, pe care îl pot completa, iar ulterior vor primi un pachet  de adopție! Campania se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Toate fondurile strânse în urma acestei campanii vor fi utilizate pentru deplasarea echipei de specialiști ONG Mare Nostrum la sesizările primite pe numărul de urgență DELFINI 0763 255 731, dar și pentru continuarea programului de conservare a cetaceelor, susținut până acum prin proiectul “Creșterea capacității regionale pentru dezvoltarea de studii de abundență și distribuție a cetaceelor”, ACCOBAMS.

Dacă vrei să devii părintele adoptiv al unui delfin, detaliile de care ai nevoie, le găsești aici: https://ongmarenostrum.wordpress.com/2015/09/29/delfin-caut-familie/

***

De asemenea, pentru toți cei care doresc să se înscrie în Rețeaua de monitorizare delfini a Mare Nostrum, colegii noștri au  pregatit un tutorial,  care oferă informații esențiale despre acest aspect.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s