ONG Mare Nostrum, la ”Voluntar în an centenar”


Ca în fiecare an, ONG Mare Nostrum va fi prezent la Gala Voluntarilor Constanța, care în acest an se desfășoară sub denumirea ”Voluntar în an centenar”. Evenimentul va avea loc pe 5 decembrie, de la ora 17.00, la Pavilionul Expozițional.

Afis Gala Voluntarilor 2018 - online

Este o deosebită onoare să fim alături de alte 24 de fundații și asociații locale, peste  300 de voluntari, reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, ai autorităților locale, unităților de învățământ și companiilor, artiști, parteneri străini.

Mai mult decât atât, ”Voluntar în an  centenar” este ocazia perfectă pentru a mulțumi celor mai activi voluntari ai organizației și pentru a le oferi recunoașterea meritelor într-un cadru festiv. Ediția aceasta, ne putem mândri cu 3 voluntare magnifice care s-au implicat în toate activitățile ONG Mare Nostrum de peste an și au făcut ca respectul față de mediu să crească: Diana Mânzală, Alina Beznea și Florentina Boariu. Suntem mândri de ele, pentru că sunt dovada vie a faptului că se poate să fim schimbă-lume.

Alte categorii premiate în cadrul evenimentului ”Voluntar în an centenar” vor fi:  organizația anului, proiecte cu componență internațională, proiecte educative și proiecte civice. Vor fi acordate premii pentru companiile implicate în activitatea de voluntariat și pentru jurnaliștii care au promovat acțiunile de voluntariat. De asemeni, vor fi decernate trofeul prieteniei și trofeul recunoștinței.

Sărbătoarea voluntarilor constănțeni este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 și este organizată prin colaborarea ONG-urilor din județul Constanța și a  Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța.

Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Constanța, Patinoarul Vivo Constanța, Radio România Constanța, AYG ROMÂNIA.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s