Peste 600 de participanți la Ora Pământului, pe 30 martie!


În acest an, evenimentul Ora Pământului a reușit să mobilizeze peste 600 de participanți, sub sloganul ”Cine n-are verde, pierde!”. Au fost aprinse peste 3.000 de lumânări în Parcul Arheologic Constanța alături de constănțenii cărora le pasă de mediu și de partenerii  evenimentului: Cercetașii Marini, Tomis Bike Constanța și Asociația Copii cu Viitor.

Parcul Arheologic din Constanța a devenit în acest an aproape neîncăpător pentru cele peste 600 de persoane care au participat la eveniment. Sub sloganul ”Cine n-are verde, pierde”, elevi din Constanța, cadre didactice și constănțeni cărora le pasă de mediu au aprins peste 3.000 de lumânări ale căror suporturi au fost realizate de voluntarii ONG Mare Nostrum: ”Voluntarii noștri au lucrat aproape 3 luni la aceste suporturi, în fiecare zi. Suntem foarte bucuroși că am reușit să mobilizăm atât de mulți voluntari și să îi implicăm în această activitate”, spune Andreea Ștefania Ionașcu, coordonator Departament Educație pentru Dezvoltare Durabilă Mare Nostrum.

This slideshow requires JavaScript.

Activitatea desfăşurată de ONG Mare Nostrum pentru a marca Ora Pământului a constat în amplasarea unor lumânări pe marginea aleilor pentru a marca drumul. Lumânările au fost aşezate astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate ce sunt în directă legătura cu natura şi cu protecţia mediului: ”Acesta este un eveniment cu tradiție pentru ONG Mare Nostrum, eveniment prin care tragem un semnal de alarmă privind consumul irațional de energie. Este un eveniment mondial, ce se desfășoară simultan în toate țările. În acest an, am venit și cu un alt mesaj, pentru a dubla însemnătatea acțiunii. Mesajul este tot un semnal de alarmă, de data aceasta privind reducerea suprafeței de spațiu verde din Constanța. Existența spațiilor verzi ne-ar tenta să ne petrecem timpul liber în natură și în acest mod am reduce cantitatea de energie consumată de fiecare dintre noi, ducând totodată și o viată mai sănătoasă.”, spune Mihaela Cândea Mirea, director executiv ONG Mare Nostrum.

În zona de online, rulează deja o campanie #20yearschallenge, în care arătăm cum era Constanța acum 20 de ani, comparativ cu perioada actuală și cât de mult a fost diminuat spațiul verde. De altfel, Constanța este în top 3 cele mai poluate orașe, potrivit unui studiu național.

Cicliștii constănțeni (Tomis Bike) s-au alăturat inițiativei ONG Mare Nostrum, precum și Cercetașii Marini, ce ne-au sprijit și cu realizarea a peste 1000 de suporturi. Asociația ”Copii cu Viitor” s-a alăturat inițiativei noastre, de asemenea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s