#fărădeșeuridinplastic de Ziua Mondială a Mediului!


Pe 8 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, ONG Mare Nostrum organizează un eveniment inedit, pe faleza Cazino Constanța. Evenimentul se desfășoară sub două sloganuri de impact: #fărădeșeuridinplastic și #EMDinmycountry. Ora de începere a evenimentului este 10.00 AM.

În acest an, evenimentul dedicat Zilei Mediului se desfășoară sub două sloganuri de impact. Primul este #fărădeșeuridinplastic, care conturează eforturile pe care le depune organizația pentru a avea #plajecurate și #orașcurat. Cel de-al doilea este un slogan internațional, sub egida European Maritime Day, care marchează odată în plus activitățile organizate internațional privind reducerea deșeurilor marine  și conștientizarea publicului privind acest aspect.

60669694_10214241540137790_6624027021515161600_n

Pe 8 iunie, începând cu ora 10.00, ONG Mare Nostrum organizează pe Faleza Cazino Constanța unul dintre cele mai inedite evenimente publice.

Participanții la eveniment vor putea ”vizita” un muzeu al deșeurilor, în aer liber!

Muzeul deșeurilor este un concept inedit, în care constănțenii pot vedea toate categoriile de deșeuri identificate pe porțiunile de plajă din România: ”Folosim ideea acestui muzeu pentru a atrage atenția oamenilor că am ajuns să lăsam în urma noastră doar deșeuri și că acestea, peste ani, vor fi singurele artefacte pe care generațiile viitoare le vor găsi pe plajă”, menționează Mihaela Cândea Mirea, director executiv ONG Mare Nostrum.

Fiecare deșeu are o poveste atașată și date științifice exacte legate de timpul de descompunere și modurile în care deșeul afectează omul, flora și fauna marină. ”Ideea a venit în urma monitorizărilor efectuate pe porțiunile de plajă de pe litoralul românesc, când echipa noastră s-a ”lovit” de categorii inedite de deșeuri. Mai mult, în urma unui research privind inițiative europene similare, am hotărât să implementăm conceptul de muzeu al deșeurilor, în ideea în care constănțenii să înțeleagă mai bine cât de important este ca plajele să rămână curate”, a declarat Anca Maria Gheorghe, coordonator eveniment.

Pe lângă acest muzeu al deșeurilor, cu ajutorul a 20 de școli implicate și a peste 400 de elevi înscriși, în zona Cazino-ului din Constanța vor fi expuse  machete realizate integral din deșeuri de plastic: ”Ne bucurăm că școlile partenere au răspuns acestei inițiative, pe care noi o considerăm foarte importantă. Mizăm pe creativitatea elevilor privind realizarea panourilor, care sunt de altfel foarte importante în a susține mesajul acestui eveniment #faradeseuridinplastic”, completează Anca Maria Gheorghe.

Mai mult chiar, voluntarii ONG Mare Nostrum au realizat pentru acest eveniment cele mai interesante pancarte, cu cele mai creative mesaje de mobilizare a comunității. Vor exista și câteva personaje inedit deghizate, care mai mult ca sigur vor stârni interesul participanților.

***

#EMDinmycountry reprezintă asocierea cu European Maritime Day, demers European de consțientizare a publicului privind problemele mediului marin. În acest an, evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mediului se desfășoară sub egida EMD, în ideea de a ne alinia cu evenimente similare desfășurate în Europa.

Eveniment susținut de OMV PETROM în cadrul proiectului #fărădeșeuridinplastic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s