Aruncă masca la coș! Fii responsabil!


Aruncă masca la coș! Fii responsabil!

Începutul noului an școlar poate duce la o  creștere substanțială a numărului de măști aruncate pe jos, nu la coș. De aceea, lansăm îndemnul, atât către părinți, elevi, cât și cadre didactice, de a fi încă o dată responsabili și de a proteja mediul înconjurător, precum și sănătatea lor și a celor apropiați!

În prezent, la nivel mondial, în fiecare zi se folosesc aproximativ 43 miliarde de măști, potrivit unor studii publicate în Environment, Science & Technology Journal. Presupunând că 1% din acestea ajung pe jos, nu la coș, asta înseamnă că la nivel mondial, masca de unică folosință are toate șansele să ajungă principalul tip de deșeu: ”Pentru România, încă nu există foarte multe date legate de acest nou tip de deșeu, numit măști de unică folosință. Cu toate acestea, noi le identificăm constant în acțiunile noastre de pe teren: le vedem plajă, în oraș, în zonele intens tranzitate. Și dacă nu luăm măsuri, sunt toate șansele ca la următoarele acțiuni de monitorizare, măștile de unică folosință să fie pe locul 1 la capitolul deșeuri. Este momentul să acționăm și să protejăm atât mediul înconjurător, cât și sănătatea noastră”, spune Mihaela Cândea MIREA, director executiv al ONG Mare Nostrum.  

Masca de unică folosință conține particule de plastic, plasticul fiind pe locul 1 la categoria deșeuri în monitorizările de plajă ale ONG Mare Nostrum. Mai mult decât atât, durata de descompunere a unei măști din plastic ajunge la 450 de ani: Dincolo de durata mare necesară pentru descompunere, gândiți-vă la ce se poate întâmpla în momentul în care un animal marin ingerează o mască sau se prinde între elasticele ei. Șansele de asfixiere sunt foarte mari. Aici putem vorbi și de delfini, expuși aceluiași pericol”, completează Mihaela Cândea Mirea.

Odată cu începerea anului școlar, riscul ca numărul de măști aruncate pe jos nu la coș crește exponențial. De aceea, ONG Mare Nostrum trage un semnal de alarmă privind acest aspect: ”Este nevoie să aruncăm măștile la coș. Este un gest atât de mic și atât de simplu, care ne poate menține în siguranță, atât pe noi, cât și mediul înconjutător. Este momentul să dovedim că suntem responsabili și că putem educa generațiile viitoare să fie atente la aceste aspecte”, menționează Mihaela Cândea Mirea.

Recent, ONG Mare Nostrum a lansat o campanie online, prima campanie de acest fel realizată alături de o instituție medicală din zona privată, Iowemed Medical Center. Campania se numește ARUNCĂ LA COȘ! Și încurajează utilizatorii de măști de unică folosință să fie responsabili și să arunce măștile la coș, nu pe lângă coș. Toți cei care vor să susțină această campanie pot trimite fotografii și filmulețe de susținere pe email office@marenostrum.ro.

Spotul campaniei poate fi văzut AICI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s