Fii și tu părintele adoptiv al unui delfin din Marea Neagră!

În contextul în care, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți delfini eșuează pe litoralul românesc din cauza plaselor de pescuit abandonate în mare, dar și a poluării excesive, Organizația Neguvernamentală Ecologistă Mare Nostrum vine în sprijinul îndrăgitelor mamifere marine și organizează, începând de luni, 12 mai 2014 și până la sfârșitul anului…

Delfinii în februarie

Dragi prieteni ai delfinilor, haideți să începem anul 2014 în forță și să ne unim pentru a mai pune o caramidă în demersul nostru de a proteja mamiferele marine și ecosistemul Mării Negre. Vă reamintim că printre obiectivele pe care dorim să le atingem prin programul “Monitorizarea și conservarea delfinilor din Marea Neagră“ se numără:…

20% din impozitul companiei tale, pentru salvarea delfinilor din Marea Neagră!!!

Redirectionează 20% din impozitul pe profit al companiei tale pentru a susține programul „Monitorizarea şi conservarea delfinilor din Marea Neagră”, destinat creșterii nivelului de conștientizare a populației (atât a comunității locale, cât și a turiștilor) cu privire la valoarea biologică, ecologică, estetică, culturală și economică a biodiversității marine costiere. Totodată, această suma va contribui la…