Marea Neagră ne zâmbeşte de Ziua Delfinului!

Dragilor, dacă în urmă cu o săptămână eram cu toţii invitaţi să facem cunoştinţă cu delfinul Delfi şi să descoperim alături de el expoziţia „Marea Neagră în imagini”, miercuri, 5 august, am învăţat totul despre familia lui, dar şi cum ar trebui să acţionăm în cazul în care unul dintre ei are probleme. Toate acestea…

Întâlnirea finală MARLISCO, Roma, februarie 2015

Reprezentanţii celor 20 de organizaţii partenere şi membrii consiliului consultativ s-au reunit la evenimentul organizat cu ocazia finalizării proiectului MARLISCO. Scopul întâlniriii de final a fost acela de a se realiza un bilanţ al proiectului, dar şi de a se găsi soluţii pentru sustenabilitatea pe termen lung a rezultatelor obţinute în cadrul proiectului. Întâlnirea a…

Asigură-te că cei 2% din impozitul tău contribuie la salvarea mediului și a delfinilor din Marea Neagră!

Alegeți ca cei 2% din impozit să se îndrepte către salvarea delfinilor din Marea Neagră! De ce să ne susțineți? Eforturile dumneavoastră au contribuit la buna desfășurare a activităților noastre privind ocrotirea delfinilor. Astfel sumele strânse în 2014, în urma „Campaniei 2%”, au condus la următoarele rezultate: echipa noastră de specialiști a intervenit în 42…

A FOST ODATĂ CA…. NICIODATĂ?

„Pacea era tulburată mai întâi de glasul cerului ce, cu tunete prevestitoare de săgeți de fulgere, făcu toate străfundurile Mării să tremure. Paturile fine de nisip se încrețiră în dune sub degetele vântului prevestitor de furtună și făceau aproape scoicile să își spună misterul perlelor. Pescarii își uitară și ei lecția prea bine învățată, a…

Educație pentru Marea Neagră

Dragilor, avem plăcerea să vă anunțăm că am demarat proiectul “Educație pentru Marea Neagră”. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, iar durata proiectului este de 16 luni. Cu toții ne dorim îmbunătățirea calității vieții generațiilor actuale și viitoare, iar prin acest proiect ne-am propus să implicăm…