Natura din jurul nostru

Dragi prieteni, nu vi se pare fascinantă forţa naturii, care găseşte întotdeauna o cale să existe, chiar şi acolo unde acest lucru pare imposibil? În dorinţa noastră de a susţine această forţă am gândit proiectul “Nature around us” (“Natura din jurul nostru”), proiect ce a fost creat în parteneriat cu Primăria Dobrich, Bulgaria și finanțat…

ONG Mare Nostrum – beneficiar al proiectului “Managementul voluntarilor de la A la Z” derulat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca

În perioada 14-18 iulie 2014, ONG Mare Nostrum, alături de alţi 15 beneficiari ai proiectului, a participat la o sesiune de training ce a făcut parte din proiectul „Managementul voluntarilor de la A la Z”, care a avut loc în Măguri Rătăcău, din judeţul Cluj. Training-ul a fost coordonat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, alături…

Rezultatele Programului de Monitorizare şi Conservare a Cetaceelor din Marea Neagră pentru anul 2013

Dragii noștrii, suntem bucuroși de faptul că am reușit să atingem obiectivele pe care ni le-am propus în cadrul acestui program, și anume reducerea numărului mortalităţilor în rândul cetaceelor, creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la ecosistemul Mării Negre şi a problemelor cu care se confruntă acesta. În ceea ce priveşte…