Mare Nostrum dă startul la VOLUNTARIAT!

“Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit.” (Sherry Anderson) ONG Mare Nostrum s-a alăturat evenimentului EXPO ONG – Festivalul implicării, ce a avut loc în Maritimo Shopping Center, din Constanța (zona Info Desk), în perioada 22 – 24 ianuarie 2016. Mare Nostrum a pornit pe…

Mare Nostrum la Săptămâna Naţională a Voluntariatului – culoare, implicare şi mult soare!

Dragi prieteni, aşa cum ne-am obişnuit, în luna mai, florile „invadează” parcurile, iar în perioada 11-17 mai 2015, voluntarii le-au preluat exemplul. Şi bine au făcut, deoarece cum altfel putem sărbători Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) decât sub forma unei expoziţii vii în care înşişi voluntarii au fost exponatele care i-au invitat pe cei prezenţi…

Ce am mai făcut în luna iulie

Dragilor, în luna iulie venim cu noutăți pentru voi. Luna aceasta ați avut ocazia să vedeți expoziția de panouri pe tema deșeurilor marine, în perioada 14-19 iulie am mers într-un training legat de proiectul “Managementul voluntarilor de la A la Z” organizat în Cluj, iar pentru data de 6 august pregătim “Ziua Delfinului”. Datorită faptului…

Jurnal de voluntar

V-ați întrebat vreodată ce înseamnă cu adevărat să fii voluntar? Muncă în echipă? Distracție? Protecția mediului? Responsabilitate socială? Fiecare dintre noi vede în mod diferit această experiență, și tocmai de aceea am hotărât ca de acum încolo, în fiecare lună, să vă prezentăm poveștile unor voluntari Mare Nostrum. Luna aceasta, vă prezentăm două voluntare tinere,…

Ce înseamnă voluntariat, practică și internship? Clarificări importante legate de aceste concepte

Anul acesta, unul dintre principalele subiecte de interes, atât pentru ONG-uri (implicit pentru noi) cât și pentru alte instituţii, este cel legat de modificarea Legii Voluntariatului (Legea nr. 95/2001). Printre cele mai importante modificări propuse de Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu ONG-urile din țară, impune ca activitatea de voluntariat să fie recunoscută ca…

Noutăţi despre noi-februarie 2013

În ultima lună echipa MARE NOSTRUM s-a întregit cu un asistent de proiect – Adriana Dominte, iar Departamentul de voluntariat şi internship s-a îmbogăţit cu 15 interni noi în domeniile: PR şi comunicare, biodiversitate, educaţie de mediu şi administrativ-contabil. Le urăm mult succes şi sperăm ca acest internship să răspundă aşteptărilor lor şi să reprezinte…