Adoptă un delfin!


Vă plac delfinii?

Vreţi să ajutaţi la salvarea lor?

Donaţi! Puteţi face o donaţie generală pentru ocrotirea delfinilor din Marea Neagră.Certificat de adopţie - model

Cât?

Atât cât vă puteţi permite.

Sau…

Puteţi opta pentru donaţia din cadrul campaniei „Adoptă un delfin”.

V-aţi decis să adoptaţi un delfin, atunci veţi primi un Certificat de adopţie valabil pe o perioadă de 1 an, pentru o donaţie de 100 RON pentru persoanele fizice sau 500 RON pentru persoane juridice.

O donaţie in valoare de 500 RON, din partea persoanelor fizice, sau suma de 5000 ron pentru persoanele juridice echivalează cu  adopţia pe viaţă a unuia dintre delfinii din Marea Neagră.

Toate aceste donaţii vor fi utilizate de către ONG Mare Nostrum pentru continuarea activităţilor de ocrotire şi salvare a delfinilor din Marea Neagră. Fondurile obţinute în urma campaniei „Adoptă un delfin!” vor sprijini:

—  -Achiziţionarea şi montarea dispozitivelor acustice (ADD)  de îndepărtare a delfinilor de plasele pescarilor;

—  -Colectarea datelor privind apariţia delfinilor în apele litorale româneşti;

—  -Monitorizări ale capturilor accidentale şi eşuărilor din zona litoralului românesc;

—  -Sesiuni de identificare a delfinilor din apele litorale românești prin metoda foto-identificării. Fotoidentificarea este un procedeu folosit pentru obţinerea de informaţii referitoare la dinamica populaţiilor de delfini, structura socială, mărimea grupului, habitatele preferate, interacţiunile sociale şi comportamentul acestora la suprafaţa apei.

Cum puteţi adopta un delfin?

Pentru adopţia unui delfin, trebuie să trimiteţi  un e-mail cu textul: „Doresc să adopt un delfin” la adresa event@marenostrum.ro. Pe baza acestui e-mail, veţi primi toate informaţiile necesare efectuării donaţiei propriu-zise.

Donația se poate face direct la sediul nostru din Bd.1 Decembrie, Nr.3, Bl.F17, Sc.A, Ap 3, Constanța sau prin virament bancar: ING Bank: RO61INGB0000999902351287, Beneficiar: ONG Mare Nostrum, Cod fiscal: 7015190, Adresa de mai sus, Specificații: Donație campania “Adoptă un delfin”.

În funcție de opțiunile dumneavoastră de adopție veți primi din partea noastră Certificatul de Adopție – direct de la sediu, prin e-mail sau poștă, cu posibilitatea de a vă boteza delfinul cu numele preferat.

Odată primit certificatul, în noua calitate a dvs. de “părinte adoptiv” veţi fi informat direct printr-un newsletter lunar despre activităţile de monitorizare şi identificare a delfinilor din Marea Neagră, despre acţiunile şi evenimentele curente de informare şi conştientizare realizate de ONG Mare Nostrum în privinţa ocrotirii şi salvării delfinilor, precum şi informaţii generale despre activitatea ONG Mare Nostrum.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi în acțiunile de ocrotire și salvare a delfinilor din Marea Neagră!

8 thoughts on “Adoptă un delfin!

  1. De ziua mea tatal meu mi-a promis ca imi va adopta un delfin. Si asa va fi! O va chema Sidney si voi citi mereu despre ceea ce face. Multumesc revistei “Terra Magazin” pentru faptul ca scria cat de frumos este acest proiect. FELICITARI din suflet ! :)

  2. Elevii de la Scoala Gimnaziala nr 13 Botosani au adoptat un delfin, Se numeste KIDO Ajutati si voi la monitorizarea si salvarea delfinilor din Marea Neagra de catre Mare Nostrum.

Leave a comment